Capitolul unsprezece din Romani încheie discuția importantă despre poporul Israel. În fiecare dintre aceste trei[1] capitole ni se demonstrează cât se poate de limpede că neamurile, dacă cred, au acelaşi drepturi ca iudeii, şi că aceştia din urmă pierd, prin necredință, toate privilegiile poporului lui Dumnezeu. Nimic nu ar putea arăta mai clar, decât o fac aceste capitole, că toți oamenii sunt la acelaşi nivel şi că făgăduințele lui Dumnezeu aparțin tuturor celor care cred, indiferent de naştere sau țară.

¹Întreb atunci: Nu cumva Și-a lepădat Dumnezeu poporul? Nicidecum! Căci și eu sunt israelit, din sămânța lui Avraam, din seminția lui Beniamin. ²Dumnezeu nu Și-a lepădat poporul, pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu știți oare ce spune Scriptura despre Ilie? Cum se plânge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, când spune: ³Doamne, pe profeții Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au dărâmat; am rămas numai eu și caută să-mi ia viața? ⁴Dar ce-i răspunde Dumnezeu? Mi-am păstrat șapte mii de bărbați, care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal. ⁵Tot așa, și în vremea de acum este o rămășiță potrivit unei alegeri prin har. ⁶Și dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. (Și dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă.) ⁷Ce urmează deci? Că Israel n-a dobândit ceea ce căuta, iar cei aleși au dobândit, pe când ceilalți au fost împietriți, ⁸după cum este scris: Dumnezeu le-a dat un duh de amorțire, ochi cu care să nu vadă și urechi cu care să n-audă, până în ziua de astăzi. ⁹Și David zice: Facă-se masa lor cursă și laț, prilej de cădere și de plată dreaptă. ¹⁰ Să li se întunece ochii ca să nu vadă și spinarea să li se încovoaie mereu. ¹¹Întreb deci: S-au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum! Ci, prin abaterea lor, (a venit) mântuirea neamurilor, ca să stârnească gelozia lui Israel; ¹²și dacă abaterea lor a fost bogăție pentru lume, iar paguba lor, bogăție pentru neamuri, cu atât mai mult va fi plinătatea întoarcerii lor! ¹³V-o spun vouă, neamurilor: atât cât sunt eu însumi apostol al neamurilor, îmi slăvesc slujba mea, ¹⁴doar-doar voi stârni gelozia celor din neamul meu și-i voi mântui pe unii din ei. ¹⁵Căci dacă lepădarea lor a însemnat împăcarea lumii, ce va fi primirea lor, dacă nu viață din morți? ¹⁶Iar dacă pârga este sfântă, și aluatul este sfânt; și dacă rădăcina este sfântă, și ramurile sunt sfinte. ¹⁷Dar dacă unele ramuri au fost rupte, iar tu, deși ești măslin sălbatic, ai fost altoit între cele rămase și ai ajuns părtaș rădăcinii și grăsimii măslinului, ¹⁸nu te făli față de ramuri! Dacă te fălești, să știi că nu tu ții rădăcina, ci rădăcina te ține pe tine. ¹⁹Atunci vei spune: „Ramurile au fost rupte ca eu să fiu altoit.” ²⁰Bine spus: din pricina necredinței au fost rupte, iar tu prin credință stai în picioare! Nu te îngâmfa, ci teme-te! ²¹Căci dacă n-a cruțat Dumnezeu ramurile firești, nici pe tine nu te va cruța. ²²Vezi deci bunătatea și asprimea lui Dumnezeu: asprime față de cei ce au căzut și bunătate față de tine, dacă vei stărui în această bunătate; altfel, vei fi tăiat și tu!

Nefiind lepădat

Apostolul Pavel ştia că Dumnezeu nu şi-a lepădat poporul, descendenții lui Avraam pe linie genealogică, iar dovada sa era faptul că el însuşi fusese acceptat de Dumnezeu. Dacă națiunea (poporul) iudeu ar fi fost lepădat de Dumnezeu, atunci nu ar mai fi fost nicio speranță pentru Pavel, deoarece el era „evreu din evrei”. Expresia „Doamne fereşte”[2] îi încurcă pe mulți. Ideea ar fi că Pavel se ruga ca Domnul să nu-şi lepede poporul, de teamă ca nu cumva şi el să fie lepădat. În loc de „Doamne fereşte” puneți „nicidecum”[3]. Atunci totul este clar. Astfel: „Întreb atunci: Nu cumva Și-a lepădat Dumnezeu poporul? Nicidecum!” Cum dovedeşti acest lucru? Ei bine, „căci și eu sunt israelit, din sămânța lui Avraam, din seminția lui Beniamin”.

Cine este respins?

Deşi Dumnezeu nu şi-a lepădat poporul, ei erau pe o cale greşită. Faptul că Dumnezeu nu i-a lepădat nu demonstrează că ei vor fi mântuiți. Pavel a dat de înțeles că exista primejdia ca el însuşi, după ce predicase altora, să fie lepădat. (1 Corinteni 9:27). Totuşi, totul depindea numai de el. Nu exista nicio primejdie ca Dumnezeu să-l lepede împotriva voinței sale. Acestea sunt cuvintele Domnului: „Pe cel ce vine la Mine nicidecum nu-l voi izgoni afară.” (Ioan 6:37). Şi toți pot veni, căci El spune, de asemenea, că poate veni „cine vrea”. Dumnezeu nu leapădă pe nimeni, dar dacă ei Îl resping cu hotărâre, atunci, deoarece El nu forțează pe nimeni, nu are altă alternativă decât să-i lase în voia lor.

„Fiindcă eu chem şi voi vă împotriviți, fiindcă îmi întind mâna şi nimeni nu ia seama, fiindcă lepădați toate sfaturile Mele, şi nu vă plac mustrările Mele (…). De aceea se vor hrăni cu roada umbletelor lor, şi se vor sătura cu sfaturile lor. Căci împotrivirea proştilor îi ucide, şi liniştea nebunilor îi pierde. (Proverbe 1:24-32).

Dumnezeu îşi întinde mâinile „spre un popor neascultător și care întoarce vorba”. (Romani 10:21). Stă în puterea lor să spună dacă vor să fie mântuiți. Dumnezeu primeşte pe oricine, singura problemă este: Îl vor accepta ei pe El?

Rămăşița

Din exemplul din vremea lui Ilie învățăm ceva în plus despre problema acceptării şi respingerii. Pe atunci se părea că tot Israelul se depărtase de Domnul, însă existau şapte mii de bărbați care nu se închinaseră la Baal. „Tot așa, și în vremea de acum este o rămășiță potrivit unei alegeri prin har.” Harul lui Dumnezeu se arată la toți oamenii şi este dat tuturor. Cei care acceptă harul sunt aleşi, indiferent din ce trib sau națiune ar face ei parte. Cu toate că planul mântuirii îmbrățişează întreaga lume, faptul că numai câțiva din fiecare popor sau generație îl acceptă este din nefericire o realitate. „Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămășița va fi mântuită.” (Romani 9:27, Fidela)

Măslinul

Deşi există anumite expresii în capitolul unsprezece din Romani care sunt dificil de înțeles, capitolul privit în întregime este foarte simplu. Poporul lui Dumnezeu este comparat cu un măslin, iar relația tuturor oamenilor față de Dumnezeu este prezentată prin altoire. Înainte de a studia în detaliu această ilustrație trebuie, pentru un moment, să discutăm despre cetățenia în cadrul Israelului.

În capitolul doi din Efeseni descoperim că în calitate de neamuri, efesenii fuseseră „fără drept de cetățenie în Israel”, „fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume”. Cu alte cuvinte, cei care nu sunt cetățeni în Israel sunt fără Dumnezeu, sau, cei care sunt fără Dumnezeu, sunt fără drept de cetățenie în Israel.

Însă, Hristos este unica manifestare a lui Dumnezeu față de om, iar El „a venit la ai Săi, şi ai Săi nu l-au primit”. (Ioan 1:11). Prin urmare, marea masă a poporului iudeu erau fără Dumnezeu, după cum erau şi păgânii şi, în consecință, ei erau fără drept de cetățenie în Israel. În acelaşi capitol din Efeseni se arată că Hristos a venit ca să împace atât pe iudei, cât şi pe neamuri cu Dumnezeu, arătând că ambele categorii erau despărțite de El. Mai departe, în acelaşi capitol, se spune că în Israel cetățenii constituie „casa lui Dumnezeu”, fiind formată din sfinți, cei care sunt împăcați cu Dumnezeu. Numai aceştia nu sunt „nici străini nici oaspeți ai casei” (Efeseni 2:19) lui Israel.

Originea lui Israel

Numele a apărut pentru prima dată în acea noapte când Iacov s-a luptat cu Domnul şi în cele din urmă, prin credința sa, a obținut binecuvântarea pe care o căutase. El nu putuse să obțină nimic prin puterea sa fizică. Într-adevăr, o singură atingere din partea Domnului fusese suficientă pentru a-l aduce într-o stare de totală neputință, dar biruința a obținut-o, fiind numit Israel – prințul lui Dumnezeu – atunci când, în starea sa de absolută neputință, el s-a aruncat asupra Domnului în credință. Acest titlu a fost aplicat tuturor descendenților săi, deşi el aparținea cu strictețe numai celor care aveau o credință vie în Dumnezeu, tot aşa după cum noi folosim termenul de „creştin” pentru a-i desemna pe cei care sunt în „biserică”, fără a intenționa să spunem că aceştia îl cunosc cu adevărat pe Domnul.

Fiecare trebuie să fie altoit - Romani 11:23-26

  ²³Dar și aceia, dacă nu stăruie în necredință, vor fi altoiți, căci Dumnezeu poate să-i altoiască din nou. ²⁴Fiindcă, dacă tu ai fost tăiat dintr-un măslin sălbatic din fire și ai fost altoit, peste fire, într-un măslin bun, cu atât mai mult vor fi altoiți aceștia, ramurile firești, în propriul lor măslin. ²⁵Fraților, ca să nu vă socotiți singuri înțelepți, nu vreau să fiți în necunoștință cu privire la taina aceasta: o parte din Israel rămâne împietrită până la plinătatea întoarcerii neamurilor. ²⁶Și astfel, tot Israelul va fi mântuit, după cum stă scris: Izbăvitorul va veni din Sion și va îndepărta nelegiuirile de la Iacov.

Un popor neprihănit

Se vorbeşte mult despre necredința copiilor lui Israel, dar au fost vremuri când ei, ca popor întreg, au arătat credință într-o măsură deosebită. Un singur exemplu va fi suficient pentru moment: „Prin credință au căzut zidurile Ierihonului după ce au fost înconjurate șapte zile.” (Evrei 11:30). De treisprezece ori a mărşăluit întreaga oştire în jurul cetății, în aparență fără niciun scop, fără niciun murmur. O asemenea credință arată că atunci au fost un popor neprihănit, în strânsă legătură cu Dumnezeu, căci, „fiindcă am fost îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos”. (Romani 5:1). Atunci numele reprezenta adevăratul lor caracter, ei erau cu adevărat israeliți. Ei călcau „pe urmele credinței pe care o avea tatăl nostru Avraam”.

Ramuri tăiate

Însă ei nu au păstrat credința. „Fiindcă suntem făcuți părtași ai lui Cristos, dacă ținem strâns începutul încrederii noastre neclintit până la sfârșit.” (Evrei 3:14, Fidela). Ei nu au făcut acest lucru, şi astfel au ajuns „fără Hristos”, „fără drept de cetățenie în Israel”. (Efeseni 2:12). În Romani 11:17 apostolul întreabă: Ce „dacă unele ramuri au fost rupte”? etc., însă fără a intenționa să spună că unele nu au fost rupte, după cum vedem din ceea ce urmează. Căci el spune: „Din pricina necredinței au fost rupte” (versetul 20), şi mai departe: „Dumnezeu i-a închis pe toți în neascultare” (versetul 32), arătând astfel că toți erau tăiați. Prin urmare, descoperim că poporul care fusese „iubit de dragul părinților lui” (versetul 28) şi care odată în istoria lor fuseseră „fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Isus” (Galateni 3:26), a fost redus, prin necredința lor, la nivelul celor care nu-L cunoscuseră niciodată pe Dumnezeu.

Ramuri altoite

Toate ramurile măslinului – Israel – au fost tăiate prin necredință. Pentru a le înlocui Dumnezeu a luat ramuri de la măslinul sălbatic – neamurile – şi le-a altoit. Această altoire a fost „împotriva naturii” (versetul 24)[4], deoarece era în întregime o lucrare a harului. Dacă ar fi fost potrivit cu natura, atunci ramurile ar fi dat roade naturale şi altoirea nu ar fi folosit la nimic, din moment ce roadele naturale erau rele. (Vezi Galateni 5:19-21; Efeseni 2:1-2). Dar prin har a fost făcută o minune, şi ramurile care au fost altoite s-au făcut părtaşe de natura rădăcinii. Roadele ramurilor altoite pe rădăcină nu mai sunt cele naturale, ci ale Duhului Sfânt. (Galateni 5:22-23).

O reunire

Trebuie să ne aducem aminte că Dumnezeu nu şi-a lepădat poporul. Ei s-au depărtat prin necredință. „Dar și aceia, dacă nu stăruie în necredință, vor fi altoiți, căci Dumnezeu poate să-i altoiască din nou.” (Versetul 23). Iudeul are aceeaşi şansă ca cel din rândul neamurilor. „Nu este nicio deosebire între iudeu și grec, căci pentru toți este același Domn, care Își revarsă bogățiile peste toți cei ce-L cheamă.” (Romani 10:12). Hristos a venit pentru ca „să îi împace pe amândoi cu Dumnezeu într-un singur trup” şi ca „prin El și unii, și alții (să) avem intrare la Tatăl într-un Duh”. (Efeseni 2:16, 18).

Nicio schimbare a planului

Să nu uităm că prin această altoire a neamurilor, cu scopul de a lua locul Israelului răzvrătit, planul lui Dumnezeu nu s-a schimbat deloc. Totul era inclus în făgăduința inițială făcută lui Avraam. „Înțelegeți deci că fii ai lui Avraam sunt cei care au credință. Scriptura, fiindcă a prevăzut că Dumnezeu îndreptățește neamurile prin credință, i-a dat mai dinainte lui Avraam această veste bună: Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.” (Galateni 3:7-8)[5].

La început Dumnezeu a făcut pe Adam, tatăl tuturor oamenilor. Adam era fiul lui Dumnezeu (Luca 3:38); prin urmare toți descendenții săi sunt de drept poporul lui Dumnezeu. El nu i-a lepădat pentru că au păcătuit. Dragostea Sa a îmbrățişat lumea (Ioan 3:16) nefiind mai mică în vremea lui Avraam, Isaac şi Iacov. Singurul avantaj al lui Israel a fost acela că ei au avut privilegiul de a vesti neamurilor slăvita evanghelie, intenția ca acestea să primească la fel de mult ca şi ei existând dintotdeauna.

Cercetarea neamurilor

De la început se intenționase ca neamurile, precum şi descendenții lui Iacov, să devină Israel. Aceasta o demonstrează conferința de la Ierusalim. Petru a spus cum fusese trimis de Dumnezeu să le predice evanghelia şi că El nu făcuse nicio deosebire între ei şi iudei. După care Iacov a spus: „Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele. Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor, după cum este scris: «Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu s-a uitat să-Și ia dintre neamuri un popor pentru Numele Său. Și cu faptul acesta se potrivesc cuvintele profeților, după cum este scris: «După aceea, Mă voi întoarce și voi ridica din nou lăcașul prăbușit al lui David, îi voi zidi iarăși dărâmăturile și-l voi înălța la loc, pentru ca și ceilalți oameni să-L caute pe Domnul, și toate neamurile peste care a fost chemat Numele Meu, zice Domnul, care face aceste lucruri cunoscute din veșnicie.»” (Fapte 15:14-18). Vezi, de asemenea, Amos 9:11-15.

„Cortul lui David”, casa sau împărăția lui David, urmează să fie refăcută prin predicarea evangheliei către neamuri, iar aceasta este conform intenției Domnului de la începutul lumii, după cum se vede în cele de mai sus. Aceste scripturi nu au nevoie de niciun comentariu, ci de studiu cu credință.

Plinătatea neamurilor

„Orbire s-a făcut în parte lui Israel, până va intra plinătatea neamurilor.” (Romani 11:25). Până ce numărul deplin al neamurilor vor „intra” unde? În Israel, bineînțeles, căci prin intrarea numărului deplin al neamurilor „tot Israelul va fi mântuit”. Când va fi „intrat” numărul deplin al neamurilor?

Chiar Domnul răspunde la această întrebare: „Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca mărturie pentru toate neamurile. Atunci va veni sfârșitul.” (Matei 24:14). Dumnezeu îşi aruncă privirile asupra neamurilor, „să-Și ia dintre neamuri un popor pentru Numele Său”. Prin ei, Israel urmează să fie întregit sau completat. De îndată ce această lucrare de predicare a evangheliei către neamuri este încheiată, vine sfârşitul. Atunci nu se va mai predica nimănui – nu se va mai predica neamurilor deoarece aceştia vor fi luat decizia finală, şi nici iudeilor, deoarece atunci „tot Israelul va fi mântuit”. Nu va mai fi nevoie de evanghelie, ea îşi va fi împlinit lucrarea.

O mare recoltă de iudei – Romani 11:27-36

²⁷Acesta va fi legământul dintre mine și ei, când voi înlătura păcatele lor. ²⁸În ce privește Evanghelia, ei sunt vrăjmași pentru binele vostru, dar în ce privește alegerea, sunt iubiți de dragul părinților lor. ²⁹Căci darurile și chemarea lui Dumnezeu nu se schimbă. ³⁰După cum voi, odinioară, n-ați ascultat de Dumnezeu, iar acum ați căpătat îndurare prin neascultarea acelora, ³¹tot astfel, acum, ei n-au ascultat pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să aibă și ei parte de îndurare. ³²Fiindcă Dumnezeu i-a închis pe toți în neascultare, ca să Se îndure de toți. ³³O, adâncul bogăției, înțelepciunii și cunoașterii lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Sale și cât de neînțelese sunt căile Sale! ³⁴Căci cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfătuitorul Său? ³⁵Cine I-a dat ceva întâi, ca să primească înapoi de la El? ³⁶Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin!

Totul prin Hristos

Citiți cu atenție versetele 25-27. Când numărul deplin al neamurilor va fi intrat,  „tot Isaelul va fi mântuit”. Într-adevăr, numai prin intrarea neamurilor va fi mântuit Israel. Şi aceasta va constitui împlinirea a ceea ce este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion și va îndepărta nelegiuirile de la Iacov.” Numai prin Hristos poate fi Israel mântuit şi adunat, şi toți cei care sunt ai lui Hristos fac parte din Israel, căci „dacă sunteți ai lui Hristos, atunci sunteți «sămânța» lui Avraam, moștenitori prin făgăduință.” (Galateni 3:29).

Îndepărtarea păcatului

Din Sion va veni Izbăvitorul, care va îndepărta nelegiuirea de la Israel. Hristos este „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”. (Ioan 1:29). „El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.” (1 Ioan 2:2). Marele preot Caiafa, sub inspirația Duhului Sfânt, a spus „că Isus avea să moară pentru neam. Și nu numai pentru neam, ci și ca să-i adune laolaltă pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți”. (Ioan 11:51-52).

Astfel, Petru, vorbind în templul de la Ierusalim, a spus: „Voi sunteți copiii profeților și ai legământului pe care Dumnezeu l-a făcut cu părinții noștri, spunând lui Avraam: Și în sămânța ta vor fi binecuvântate toate familiile pământului. Mai întâi, înviind pe Fiul său Isus, Dumnezeu l-a trimis la voi să vă binecuvânteze, în întoarcerea fiecăruia dintre voi de la nelegiuirile sale.” (Fapte 3:25-26, Fidela). Binecuvântarea lui Avraam este iertarea păcatelor prin Hristos. Oameni din fiecare popor devin adevărați israeliți prin îndepărtarea păcatului.

Totul prin credință

Prin credință Iacov a devenit Israel. Prin necredință descendenții săi au fost tăiați din rădăcina lui Israel. Prin credință neamurile sunt altoite şi numai prin credință ele rămân, iar prin credință iudeii pot fi reuniți cu rădăcina.

Credința în Hristos este singurul lucru care-l face pe cineva israelit şi numai necredința îi taie cuiva legătura, ajungând să nu mai fie israelit. Aceasta a demonstrat-o pe deplin Hristos când s-a minunat de credința sutaşului, spunând: „Adevărat vă spun că n-am găsit în tot Israelul o asemenea credință! Dar vă spun că vor veni mulți de la răsărit și de la apus și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția cerurilor, iar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul de afară. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.” (Matei 8:10-12).

Toți sunt în închisoare

„Dumnezeu i-a închis pe toți în neascultare, ca să Se îndure de toți.” Astfel, în Galateni 3:22 citim că: „Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduința să le fie dată, prin credința în Isus Hristos, celor ce cred.”

Iar în versetul următor se spune că toți sunt „închişi” şi sub paza legii. Atât iudeii, cât şi neamurile „sunt sub păcat”. (Romani 3:9). Toți sunt închişi împreună în închisoare, neavând nicio cale de scăpare decât prin Hristos, „Izbăvitorul”, care vesteşte „robilor slobozenia şi prinşilor de război izbăvirea”. (Isaia 61:1). El vine ca izbăvitor „din Sion”, aducând libertatea „Ierusalimul(ui) cel de sus”. (Galateni 4:26). Astfel, toți cei care acceptă libertatea prin care Hristos ne face liberi, sunt copiii Ierusalimului de sus, moştenitori ai Canaanului ceresc, cetățeni ai adevăratului Israel.

Minunată cunoştință

„Va vedea din rodul ostenelii sufletului său și va fi satisfăcut, prin cunoașterea lui, servitorul meu cel drept va declara drepți pe cei mulți; și el va lua asupra lui nelegiuirile lor”, spune Domnul. (Isaia 53:11, Fidela). Astfel, prin iertarea păcatelor va zidi zidurile Ierusalimului. (Psalmii 51:18) şi va elibera pe copiii săi aflați în robie. „O, adâncul bogăției, înțelepciunii și cunoașterii lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Sale și cât de neînțelese sunt căile Sale!”

Prin urmare, nimeni să nu se încumete să critice planul lui Dumnezeu sau să-l respingă pentru că nu-l poate înțelege. „Cine a fost sfetnicul Lui?” „Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A lui să fie slava în veci! Amin.”

Note de subsol

[1] Capitolele 9-11 (n.ed.).

[2] Apare în versiunea KJV (n.ed.).

[3] Grecește „mē genoito”, se poate traduce prin „sub nicio formă”, „nicidecum”, „așa ceva nu ar trebui” etc. (n.ed.).

[4] „Căci dacă tu ai fost tăiat din măslinul prin natură sălbatic, și împotriva naturii ai fost altoit într-un măslin bun, cu cât mai mult aceștia, care sunt ramuri naturale, vor fi al­toiți în propriul lor măslin?” – Romani 11:24

[5] „De aceea să știți că cei ce sunt din cre­dință, aceștia sunt copiii lui Avraam. Și scriptura, pre­văzând că Dum­nezeu îi va declara drepți prin credință pe păgâni, i-a pre­dicat mai înainte lui Avraam evanghe­lia, spunând: În tine toate națiunile vor fi binecuvântate.” – Galateni 3:7-8