Capitolul 6 din Romani începe cu o continuare a argumentului care este conţinut în capitolul 5. Argumentul este acela că viaţa lui Hristos ne este dată pentru îndreptăţirea noastră. Harul domneşte prin neprihănire, spre viaţa veşnică, prin Isus Hristos Domnul nostru. Harul este favoare, iar psalmistul ne spune că în favoarea Lui, este viaţă. Și astfel, „îndreptățiți fără plată, prin harul Său” (Romani 3:24), înseamnă răsplata vieţii lui Hristos asupra noastră. Acea viaţă este o viaţă fără păcat. Hristos în noi ascultă, şi prin ascultarea Sa, noi suntem făcuţi neprihăniţi.

„Ce vom zice dar? Să stăruim în păcat ca să se înmulțească harul? Nicidecum! Noi, care am murit față de păcat, cum să mai trăim în păcat? Nu știți că noi, care am fost botezați în Hristos Isus, în moartea Lui am fost botezați? Așadar, am fost îngropați odată cu El, prin botezul în moartea Lui, pentru ca, după cum a înviat Hristos din morți prin slava Tatălui, tot așa și noi să umblăm într-o viață nouă. Într-adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El și printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.” (Romani 6:1-5).

Acest capitol ne arată cum să facem legătura cu Hristos, şi ce face acea legătură pentru noi. În capitolul anterior am învăţat că judecata a trecut asupra tuturor oamenilor pentru condamnare, şi că sentinţa morţii a trecut mai departe peste fiecare om din această lume. Sentinţa morţii a fost pronunţată, şi moartea lucrează în oameni. De ce lucrează moartea în oameni? Care este puterea deosebită a morţii? Păcatul! „Boldul morţii este păcatul (…).” (1 Corinteni 15:56). De aceea, păcatul care lucrează în oameni, este, pur şi simplu, moartea care lucrează în ei. Oamenii care sunt păcătoşi sunt înţepaţi de moarte. Moartea este deja în ei şi îşi face lucrarea în ei, şi este doar o chestiune de timp până îi va înșfăca pentru totdeauna. Dar, în timp ce încercarea continuă, există posibilitatea ca oamenii să poată scăpa de acel bold şi de executarea pedepsei respective. Cu toate acestea, Dumnezeu trebuie să fie drept, chiar în timp ce El îndreptățește pe cei care cred în El. Sentinţa morţii a fost pronunţată peste fiecare om, şi acea sentinţă va fi executată. Fiecare om trebuie să moară, pentru că toţi oamenii au păcătuit.

Dar fiecărui om i se dă să aleagă momentul în care va muri. Hristos a murit pentru toţi oamenii. Noi putem recunoaşte moartea Sa şi să murim în El, şi astfel să avem viaţa Lui, sau, pe de altă parte, dacă vrem, putem să refuzăm să-L recunoaştem şi să murim în noi înşine. Dar trebuie să murim. Moartea a trecut asupra tuturor oamenilor şi toţi oamenii trebuie să moară. Viaţa fiecărui om este pierdută; în noi înşine, nu avem viaţă deloc.

Scriptura spune clar: „Cine Îl are pe Fiul are viața; cine nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viața.” (1 Ioan 5:12). Văzând că suntem în acea stare în care moartea pretinde pierderea vieţii, ce vom face? Nu vedeţi că noi am rămas fără viaţă? Dacă datorez 1000 de dolari şi eu am exact 1000 de dolari în posesia mea, când plătesc acea datorie, am rămas fără bani, nu-i aşa? Aşa este şi cu viaţa noastră. Avem cu toţii o viaţă în posesia noastră, dar aceasta nu ne mai aparţine. Ea este pierdută pentru lege. Ea nu ne mai aparţine deloc. Când legea cere acea pierdere şi viaţa noastră este pierdută, nu ne mai rămâne decât moartea veşnică.

Dar Hristos, Fiul lui Dumnezeu, are atât de multă viaţă în Sine, că El poate da viaţă fiecărui om, şi să-I rămână la fel de multă viaţă. El nu a fost sub nicio obligaţie de a veni pe pământ şi să treacă prin experienţa prin care a trecut. El a avut slavă în cer, a avut adorarea tuturor îngerilor, a avut bogăţii şi putere, dar le-a lăsat pe toate şi chiar S-a golit de slava şi onoarea Sa. A venit pe pământ ca un om sărac, a luat asupra Sa forma unui slujitor şi a fost făcut în toate lucrurile asemenea celor pe care a venit să-i salveze.

El a lucrat neprihănirea aici, în carne. Pentru cine a făcut El asta? Pentru Sine? Nu. El nu a avut nicio nevoie de asta. El a avut bogăţii de la început. El a avut tot ce putea avea când a fost în cer. Dar aici pe pământ, ca om, El a lucrat neprihănirea şi răscumpărarea veşnică pe care să ni le poată da nouă. Acesta este singurul motiv care L-a adus în lume. El are toată acea neprihănire pe care a lucrat-o aici, şi El o va da și o dă oamenilor. Pentru Sine a plătit El pedeapsa legii? Nu! El nu a avut păcat, şi în consecinţă, legea nu putea avea pretenţii asupra Sa.

În 2 Corinteni 5:21 apostolul Pavel spune: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, pentru ca noi să fim dreptatea lui Dumnezeu în El.” Astfel, El a suferit pedeapsa, nu pentru Sine, ci pentru noi. Când noi, prin credină, rămânem în Hristos şi devenim uniţi cu El, în așa fel încât suntem identificaţi cu El, atunci avem acea viaţă pe care El o are de dăruit.

Dar trebuie să plătim pedeapsa, să suferim pierderea, pentru că legea cere pedepsirea. Însă, aşa cum am spus anterior, avem posibilitatea de a alege dacă vom aștepta și vom lăsa legea să ia de la noi ceea ce am pierdut, nemaiavând nimic după aceea, sau dacă vom renunţa la viaţa pierdută şi vom lua viaţa lui Hristos, care ne va rămâne după ce am plătit ce am pierdut.

Cum să rămânem noi în Hristos? Cum putem obține beneficiul acelei vieți neprihănite ce Îi aparține? Acesta este în actul morţii. Când Îl atingem noi pe Hristos şi ne legăm de El? În ce punct al lucrarii Sale ne atinge Hristos şi realizează unirea? În cel mai de jos punct posibil în care omul poate fi atins, iar acesta e moartea. În toate punctele, El este făcut asemenea fraţilor Săi, astfel că El Se pune în cel mai de jos dintre acestea – punctul morţii – şi iată că, atunci când suntem cu adevărat morți, noi pășim în Hristos.

Ceremonia botezului este, pur şi simplu, un simbol al morţii şi învierii lui Hristos. În Galateni 3:27 Pavel spune: „Toți care în Hristos v-ați botezat, cu Hristos v-ați îmbrăcat.” În Romani el spune: „Nu știți că noi, care am fost botezați în Hristos Isus, în moartea Lui am fost botezați?” (Romani 6:3). Dar dacă noi am murit cu Hristos, suntem legaţi de El şi suntem siguri că vom trăi din nou, pentru că Hristos este viu. Aici noi putem aplica cu putere cuvintele lui Petru din Fapte 2:24: „Pe El Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-L de chinurile morții, pentru că nu era cu putință să fie ținut de ea.” A fost cu totul imposibil ca moartea să Îl ţină pe Hristos. De aceea, dacă noi murim împreună cu El şi în moartea noastră suntem uniţi cu El, noi de asemenea vom trăi împreună cu El. Marele gând în jurul căruia întreaga Biblie se adună, este moartea şi învierea împreună cu Hristos. Dacă murim împreună cu el, vom trăi din nou.

Noi murim cu El – când? Acum! Când recunoaştem că viaţa noastră e pierdută și renunțăm la toate pretențiile cu privire la această viață, și la tot ce are legătură cu ea, chiar în acel moment noi murim cu Hristos. Ce este această renunțare la viaţa noastră? Viaţa reprezintă tot ce are un om. Reprezintă tot ceea ce ţine de viaţă. Ce este, atunci, ceea ce ţine de viaţă, ceea ce avem în mod firesc în noi? Este păcatul! Aceasta este dorinţa cărnii, a ochilor, şi lăudăroşia vieţii. Este invidie, răutate, vorbire stricată, gândire stricată – toate aceste lucruri alcătuiesc viaţa firească, pentru că vedem că fiecare om care are viaţă firească, are aceste lucruri. Sunt parte a vieţii sale. Acestea intră în viaţa fiecărui om de pe pământ.

Când venim în acel punct în care vedem că avem acele lucruri, şi suntem gata să le dăm şi să plătim pedeapsa, noi putem muri cu Hristos şi să luăm viaţa Sa lipsită de păcat, în locul lor. Cedând acea viaţă a noastră, noi renunţăm la toate aceste lucruri, şi când renunţăm la ele, noi suntem morți cu Hristos. La fel de sigur cum am renunţat la ele şi am murit cu Hristos, la fel de sigur vom fi înviaţi din nou, pentru că Hristos a înviat, şi vom umbla atunci în noua viaţă. Acea viaţă nouă, acea înnoire a vieţii pe care o avem, este viaţa lui Hristos, şi aceasta este o viaţă fără păcat. „Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de putere, încât să nu mai fim robi ai păcatului.” (Romani 6:6).

Aici este secretul tuturor eforturilor misionare. Când un om ajunge în punctul în care crede că nu are nicio viață proprie și renunță la viața pierdută pe care a avut-o în posesia lui, iar viața pe care o trăiește în carne, o trăiește în credința Fiului[1] lui Dumnezeu, atunci Hristos este viaţa sa, şi aceasta este „ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”. (Coloseni 3:3). El a fost înviat la o nouă viaţă, prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu. Se poate teme acel om de ceea ce poate să-i facă omul? Se va teme el de ceea ce va spune un om despre el? El își va spune sieşi, „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”.

Ce va conta pentru el dacă este chemat să meargă într-o localitate necredincioasă? Viaţa sa a fost deja predată, aşa că moartea nu îl înspăimântă. El merge de bunăvoie „neluându-şi viața în mâini”, ci lăsând-o în paza lui Hristos, în Dumnezeu. Dacă Hristos, în care este ascunsă viaţa sa, vrea să-i permită să doarmă pentru un timp, este în regulă. Mai mult, el nu este descurajat de dificultăţile din lucrarea pentru care Hristos l-a desemnat, pentru că el are o cunoaştere practică a puterii lui Hristos şi el ştie că Cel care a dărâmat toate înălţimile care s-au ridicat în inima lui împotriva lui Hristos, este în stare să-Şi supună toate lucrurile. Viaţa pe care o trăieşte este viaţa lui Hristos, numai cu condiţia ca, în fiecare moment al vieţii sale, să se predea şi să fie la fel de consacrat ca în momentul în care a murit.

Este necesar ca noi să murim continuu şi să cunoaştem continuu puterea lui Dumnezeu şi a învierii lui Hristos. Pentru că suntem „mântuiți prin viața Lui”. (Romani 5:10). Noi trebuie să cunoaştem şi să experimentăm aceeaşi putere pe care Dumnezeu a lucrat-o în Hristos, când L-a înălţat din moarte. Noi luăm acea putere. Cum? „După ce ați fost îngropați împreună cu El prin botez, prin care ați și înviat împreună cu El prin credința în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morți.” (Coloseni 2:12).

Este doar o chestiune de a face practică învierea lui Isus în propriile noastre vieţi. Este nevoie doar să credem că ceea ce Dumnezeu a putut face pentru Hristos, pe când era culcat în mormânt, poate face şi pentru noi. Acea putere care L-a adus pe Hristos din moarte, poate să ne ţină înviaţi din moarte. Dacă avem viaţa lui Hristos şi aceasta lucrează în noi, trebuie să facă în noi tot ce a făcut pentru El când a fost în Galilea şi Iudeea.

Ce gând preţios este acela că vieţile noastre nu sunt ale noastre. Noi avem doar viaţa lui Hristos. Acesta este gândul care îl face triumfător pe un om chiar şi în moarte. De ce? Boldul morţii s-a dus! Moartea nu-l înţeapă pe omul neprihănit, pentru că el este eliberat de păcat. Cunoaşterea acestui fapt, le-a permis martirilor ca Ieronim şi Hus sa meargă pe rug, cântând cântece de triumf şi biruinţă. „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; temeți-vă mai degrabă de Acela care poate să nimicească și sufletul, și trupul în gheenă!” (Matei 10:28).

Vieţile noastre sunt ascunse cu Hristos în Dumnezeu, aşa că nu ne temem de puterea omului păcătos sau chiar de moarte. Când ne-am predat lui Hristos şi viaţa noastră este ascunsă cu El, ce contează dacă această viaţă este scurtată sau nu? Noi umblăm cu Hristos şi El controlează vieţile noastre. Oamenii păcătoşi sau dracii, nu pot atinge mai mult viaţa noastră decât L-au putut ţine pe Hristos în mormânt.

Oh, dacă am putea simţi puterea acelei vieţi şi să cunoaştem că suntem ai Săi! Când vom obține asta, puterea lui Hristos va însoţi mesajul pe măsură ce mergem cu el. Ce contează dacă oamenii ne aduc reproşuri? Noi suntem morţi şi viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, şi viaţa pe care o trăim, o trăim în El şi prin credinţa în El. Aceasta este puterea evangheliei şi a speranţei care îi face triumfători pe creştini chiar şi în moarte. Aceasta este speranţa învierii, pentru că atunci când omul este chemat să se culce şi să doarmă, el doarme în Isus. Viaţa lui este la fel de sigură, şi chiar mai sigură decât dacă ar trăi pe pământ. Încercarea sa este sigilată. El a luptat lupta cea bună. A terminat alergarea şi a păstrat credinţa. Bine spune apostolul că lui nu îi pare rău pentru cei care au adormit, ca pentru cei care nu au avut nicio speranță.

Când biserica şi slujitorii lui Dumnezeu vor muri cu adevărat, renunţând la tot ce a aparţinut vieţilor proprii, atunci ei vor aparţine lui Hristos în faptă şi adevăr. Dacă Hristos este dispus să ne încredinţeze unele din aceste lucruri, dacă trebuie să fim lăsaţi pe pământ, este bine. Dacă, pe de altă parte, El crede că e bine să ne ducă deoparte, este de asemenea bine. Fie că dormim în mormânt, fie că lucrăm pentru Stăpân, nu contează, pentru că este Hristos tot timpul.

Când ne prindem de aceste idei şi ni le însușim, şi le putem avea cât de repede dorim, ele sunt preţioase pentru noi. Luând în considerare costul renunţării la toate lucrurile care ne-au fost dragi, dacă suntem pregătiţi să le socotim pe toate ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Isus Hristos Domnul nostru, atunci putem să ne predăm în întregime lui Hristos. Doar de îndată ce suntem dispuşi să luăm în considerare costul şi să ne lăsăm răstigniţi cu Hristos, renunţând la lăudăroşenia vieţii, la pofta cărnii, şi la toate lucrurile care au aparţinut vechii noastre vieţi, fără a lăsa nicio rezervă, nicio provizie pentru carne, atunci puterea lui Hristos vine asupra noastră. Dar noi trăim încă pe pământ! Da, dar am renunţat la viaţa noastră şi tot ce este legat de noi, este Hristos care lucrează în noi.

Chiar în momentul în care omul respinge tot ce aparţine cărnii, el poate spune că Hristos este al său şi că are viaţa lui Hristos. Cum ştie asta? Prin credinţa în lucrarea Lui, care L-a înviat pe Hristos din moarte!

„Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de putere, încât să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit este izbăvit de păcat. Dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și trăi împreună cu El, întrucât știm că Hristos, odată înviat din morți, nu mai moare – moartea nu mai are stăpânire asupra Lui.” (Romani 6:6-9).

Viaţa lui Hristos este viaţa veşnică. El a venit de bunăvoie sub domnia morţii. Făcând aceasta, El Şi-a demonstrat puterea asupra morţii. El a coborât în mormânt pentru a arăta chiar acolo, în timp ce era legat cu lanţurile mormântului, că are putere să rupă acele lanţuri şi să iasă liber şi biruitor. De vreme ce El nu mai moare, și noi luăm acea viață fără de păcat a Lui, atunci ne putem socoti morţi faţă de păcat, dar vii pentru Dumnezeu, prin Isus Hristos Domnul nostru. Aşa cum moartea nu putea avea stăpânire asupra Lui, tot aşa păcatul, care este boldul morţii, nu poate avea stăpânire asupra noastră.

Un curios poate spune: „Vreţi să spuneţi că noi nu ar trebui să mai păcătuim niciodată – nu mai lăsaţi loc pentru păcat?” Dar nu asta e ceea ce Biblia spune? „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteți sub Lege, ci sub har.” (Romani 6:14). Noi aparţinem Domnului Isus Hristos. Cum? Prin moarte, noi nu purtăm grijă „de firea pământească pentru a-i îndeplini poftele”. (Romani 13:14). Există o astfel de predare totală faţă de Hristos – când renunţăm la tot şi când ne încredem în puterea Sa de a ne păstra în această stare. Şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu că este capabil să facă asta.

Oamenii au pornit în expediţii periculoase – unii ca să cucerească o ţară, iar când au ajuns pe un pământ, au dat foc ambarcaţiunii cu care au ajuns, aşa încât ei să nu poată merge înapoi chiar dacă ar fi vrut. Este corect pentru noi să ţinem cont de cost. Nu este de niciun folos să plonjăm în bătălie. Cercetați întregul pământ. Aici este această plăcere, și acea indulgență. Pot să renunţ la ele? Acestea mi-au fost foarte dragi; acestea au înfăşurat viaţa mea. Ele sunt identificate cu mine – se văd chiar în înfăţişarea mea. Sunt înglobate în caracterul meu şi sunt parte din mine. M-am agăţat de ele, de parcă m-aş fi agăţat chiar de viaţă. Dar Hristos nu a fost în ele; acestea nu savurează deloc viața lui Hristos. Pentru bucuria care Îi era pusă înainte, El a îndurat crucea. Pot eu, de dragul împărtășirii acelei bucurii, să îndur acea cruce? Pot renunţa la plăcerile păcatului, pentru o vreme, pentru a împărtăşi bogăţiile lui Hristos şi bucuria mântuirii Sale? Acestea sunt întrebările pe care trebuie să ni le punem.

Priviţi sus şi îndreptaţi-vă ochii asupra lui Hristos şi bucuraţi-vă de mântuirea prezentă. Acestea formează partea opusă a imaginii. Există bucuria de a avea o putere infinită lucrând în noi. Pentru această bucurie pe care o putem avea acum, suntem noi dispuşi să renunţăm la tot şi să devenim părtaşi ai suferinţelor lui Hristos şi să fim făcuţi părtaşi ai morţii şi puterii învierii Sale? Aceasta este o bucurie care va dura pentru totdeauna, deci să ardem bărcile şi podurile din urma noastră! Putem să renunţăm la toate aceste lucruri care ne-au fost dragi, putem să renunţăm la ele pentru totdeauna? Aceasta este partea grea.

Cineva spune: „Am încercat să renunţ la aceste lucruri înainte, şi am căzut din nou. De unde să ştiu acum, că nu voi cădea din nou?” Oh nu, tu nu iei o nouă hotărâre de data asta. Tu nu întorci acum o nouă filă spunând că ai să faci mai bine. Pur şi simplu, laşi viaţa veche şi toate deciziile să plece. Spune simplu: „Ştiu că este putere în Dumnezeu. Şi aceeaşi putere care a rostit lumea la existenţă, aceeaşi putere care L-a scos pe Hristos din mormânt – în mâinile acelei puteri mă voi preda şi o voi lăsa să mă susţină în noua viaţă.” Şi zi de zi, pe măsură ce facem asta, inimile noastre vor merge cu recunoştinţă la Dumnezeu pentru a primi puterea Sa minunată.

Nu este grija noastră de a hrăni carnea în poftele ei, ci trebuie să ieşim, să luăm viaţa lui Hristos şi să simţim că acea putere a lui Dumnezeu lucrează în noi. Când simţim lucrând acea putere – acel miracol care este făcut în noi – ispitele cărora le-am cedat aşa des, practicile păcătoase la care am dat curs, vor fi biruite şi ne vom înălţa deasupra lor. Atunci vom putea merge în lume, prin puterea lui Hristos, şi să ducem solia aşa ca niciodată înainte.

Cum se face că vom avea mai multă putere? Pentru că noi cunoaştem că dacă Dumnezeu poate lucra acea minune pentru noi, El poate face asta pentru oricine. Lucrarea noastră, din punct de vedere omenesc, este una imposibilă. Apar dificultăţi din toate părţile. Dar noi avem o cunoaştere a ceea ce poate face puterea lui Dumnezeu. Și de aceea, mergem înainte prin credinţa că Cel care dărâmă închipuirile din inimile noastre şi fiecare înalțime care se înalţă împotriva cunoaşterii de Dumnezeu, şi care poate supune orice gând ascultării de Hristos, poate face acelaşi lucru şi pentru alţii, din moment ce El a făcut aceasta pentru noi. Aceeaşi putere a fost cea care a făcut să cadă zidurile Ierihonului, înaintea poporului lui Dumnezeu. Sunt aşa de recunoscător că Dumnezeu, care ne-a chemat să Îi slujim, este un Dumnezeu de o putere infinită. Luaţi acea putere şi dovediţi aceasta pentru voi înşivă.

„Tot așa și voi socotiți-vă morți față de păcat, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Isus, (Domnul nostru).” (Romani 6:11). „Tot aşa” – Cum? Tot aşa cum Hristos înviat din morţi, nu mai moare – tot aşa şi voi socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi nu mai păcătuiţi. Este adevărat? Observați cu atenţie că păcatul nu va mai domni peste voi. Asta este ceea ce spune Biblia. Noi nu mai suntem sub lege, ci sub har. Noi nu mai suntem sub condamnare, ci harul lui Dumnezeu se odihneşte peste noi. Duhul slavei şi al harului este prezent cu noi.

Există putere în Hristos. Ce este acea putere? Observați. Harul este o favoare! În favoarea lui Dumnezeu este viaţă. Atunci, care este puterea harului lui Hristos? Este puterea unei vieţi fără sfârşit. Dacă oamenii cred cu adevărat că Hristos a înviat din morţi, ei pot crede că sunt morţi faţă de păcat, dar vii faţă de Dumnezeu şi liberi faţă de păcat. A vrut apostolul să spună liberi păcat? Este un gând solemn, dar slăvit. Cât de recunoscători ar trebui să fie oamenii că pot avea acea încredere în puterea lui Dumnezeu prin Hristos, că pot, fără vreo reţinere mentală, să ia acest capitol şi să îl creadă. Da, credeţi aceste cuvinte adevărate, „Căci cine a murit este izbăvit de păcat. (...) Tot așa și voi socotiți-vă morți față de păcat, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Isus, (Domnul nostru).” (Romani 6:7, 11).

Dar este adevărat că omul poate trăi fără păcat? În ultima parte a capitolului, citim: „Căci, pe când erați robi ai păcatului, erați liberi față de dreptate.” (Romani 6:20). Ştim cu toţii ce înseamnă asta. Experienţa noastră trecută, nu este plăcută pentru a fi privită. În ea nu vedem nimic bun. De ce eram noi slobozi faţă de neprihănire? Pentru că eram robii lui Satana. „După ce ați fost eliberați de păcat, v-ați făcut robi ai dreptății.” (Romani 6:18). Hristos este autorul neprihănirii. Slujirea pe care o facem este a Lui. Ai cui slujitori suntem noi, ai lui Hristos sau ai lui Satana? Când eram robii lui Satana, nu am făcut nicio neprihănire. Dar acum, suntem robi ai lui Hristos. „Ci dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu, ca înviați din morți, și dați-I lui Dumnezeu mădularele voastre, ca unelte ale dreptății!” (Romani 6:13).

Sunt doar două slujiri. Slujirea lui Satana, care este a păcatului spre moarte, şi slujirea lui Hristos, care este a ascultării spre neprihănire. Un om nu poate sluji la doi stăpâni. Toţi cred asta. Atunci este imposibil să slujeşti în acelaşi timp păcatului şi neprihănirii. Noi ne numim creştini. Ce înseamnă asta? Urmaşi ai lui Hristos! Dar în toată experienţa noastră creştină, am lăsat mici portițe pe aici, pe acolo, pentru păcat. Noi niciodată nu am îndrăznit să venim în acel loc în care credem că viaţa creştină ar trebui să fie o viaţă fără păcat. Noi nu am îndrăznit să credem sau să propovăduim despre aceasta. Dar în acest caz, noi nu putem propovădui legea lui Dumnezeu pe de-a-ntregul. De ce nu? Pentru că noi nu înţelegem puterea îndreptăţirii prin credinţă. Iar fără îndreptăţirea prin credinţă este imposibil să propovăduim legea lui Dumnezeu în deplinătatea ei. Deci, propovăduirea îndreptăţirii prin credinţă, nu diminuează sau micşorează legea lui Dumnezeu, ci este singura care o înalţă.

Putem fi noi slujitori ai lui Hristos în timp ce comitem păcat, şi hrănim carnea pentru a-i împlini poftele? Este Hristos un slujitor al păcatului? Ai cui slujitori suntem noi în timp ce comitem păcat? Suntem slujitori ai păcatului, şi păcatul este al lui Satana. Dacă un creştin săvârșește păcat o parte din timp, iar în restul timpului neprihănire, înseamnă că Satana şi Hristos sunt în parteneriat. Așadar, înseamnă că el are un singur stăpân, pentru că el nu poate sluji la doi stăpâni.

Dar nu este nicio armonie între lumină şi întuneric – între Hristos şi Belial. Ei sunt în antagonism de moarte. Ei sunt opuşi unul altuia, şi au luptat o luptă chiar până la moarte. Niciuna nu lasă loc celeilalte. Este, deci, cu totul imposibil pentru om să slujească aceşti doi stăpâni. El trebuie să stea fie de partea unuia, fie de partea celuilalt. „Nu știți că, dacă vă dați robi cuiva ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați, fie ai păcatului, care duce la moarte, fie ai ascultării, care duce la dreptate?” (Romani 6:16). Noi ştim destul despre a fi slujitori ai păcatului. Noi ne-am predat ca instrumente ale fărădelegii pentru păcat.

Acum, vine întrebarea: Cum să devin un rob al lui Hristos, astfel încât să fiu în stare să mor faţă de vechea mea viaţă? „Dacă vă dați robi cuiva ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați (…).” (Romani 6:16). Cuvântul redat prin „robi” înseamnă „sclav”. Chiar în momentul în care m-am predat lui Hristos, pentru a deveni robul Lui, chiar în acel moment eu sunt sclavul Lui.  În acel moment, eu Îi aparţin Lui. De unde pot să ştiu că Hristos va accepta slujirea mea, dacă I-o dau? Pentru că El a răscumpărat acea slujire şi a plătit preţul pentru aceasta. În toţi acei ani în care mă predasem slujirii păcatului, L-am privat de acest drept al Său. Dar în tot acest timp în care eu îmi rețineam serviciul, El continua să mă caute, urmărind să mă atragă spre El. Atunci când am spus: „Doamne iată-mă; mă predau Ţie”, chiar în acel moment Hristos ne-a găsit, pentru că El ne căuta, şi noi suntem robii Săi.

Dar cum putem şti că noi vom continua în slujirea Sa? Cum ştim că putem trăi viaţa lui Hristos? În acelaşi fel în care ştim că am trăit viaţa păcatului. Când luăm în considerare ai cui slujitori vom fi, vom dori să luăm în considerare puterea celor doi stăpâni. Când am fost robi ai păcatului, am fost liberi de neprihănire, pentru că Satana ne-a legat şi ne-a folosit în orice fel, şi noi am fost la dispoziţia puterii sale.

Este păcatul mai puternic decât neprihănirea? Este Satana mai puternic decât Hristos? Nu! După cum Hristos S-a dovedit a fi cel mai puternic dintre cei doi, şi la fel de sigur că atunci când am fost sclavi ai păcatului, acesta a avut puterea să ne ţină liberi de neprihănire, tot așa atunci când ne-am predat ca sclavi lui Hristos, El are putere să ne ţină departe de păcat. Bătălia nu e a noastră, ci a lui Dumnezeu. Am spus că Hristos şi Satana nu au fost în parteneriat, ci că cel mai înverşunat antagonism este între ei.

Toţi sunt familiarizaţi cu cuvintele „marea luptă dintre Hristos şi Satana”. Aceasta este o frază obişnuită între noi. Pentru ce este lupta? Este pentru sufletele oamenilor şi locul locuinţei lor. Cine va avea slujirea voastră şi a mea? Aceasta este întrebarea cu care ei se luptă. Lupta este între Hristos şi Satana. Ei nu sunt doar protagoniștii ei, ci întreaga luptă este între ei, şi doar ei.

Avem multe de spus – niciunul din ei nu poate lua slujirea noastră, fără voia noastră. În noi înşine, nu avem puterea de a sta împotriva lui Satana; am încercat asta. Nu avem putere să îl înfruntăm; noi nu îl putem confrunta şi să-l biruim. Noi nu avem putere deloc, dar în acelaşi timp ştim că nu vrem să fim robii lui. Da, şi nu numai că spunem: „Eu nu vreau să fiu slujitorul lui”, ci „Eu nu voi fi slujitorul lui”. Şi în loc să luptăm în puterea noastră împotriva lui Satana, noi ne predăm lui Hristos şi repetăm, iar şi iar, ca David, psalmistul: „Ascultă-mă, Doamne, căci sunt robul Tău: robul Tău, fiul roabei Tale, și Tu mi-ai desfăcut legăturile!” (Psamlii 116:16).

Ce? Am fost un sclav al lui Satana, dar chiar în momentul în care am spus lui Hristos: „Voi fi robul Tău”, El mi-a dezlegat legăturile şi a luat asupra Sa responsabilitatea de a mă apăra împotriva lui Satana, care nu are drept asupra mea. Astfel, când Satana vine să mă ia înapoi şi să mă facă sclavul său din nou, Hristos îl înfruntă chiar aşa cum l-a înfruntat când El a fost pe pământ. Așa că, pur și simplu, spune-i inimii tale şi lui Satana, că tu eşti al lui Hristos şi că El a dezlegat legăturile tale. Atunci eşti cu adevărat dezlegat. Tu ai calculat preţul şi acum poţi lua cuvintele lui David şi să le repeţi, iar şi iar.

Viaţa ta nu mai este a ta, este viaţa lui Hristos. Viaţa Sa, însăşi existenţa Sa, este împotriva lui Satana. Bătălia are loc deasupra capului nostru, pentru că noi suntem morţi şi viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Psalmistul spune: „Tu îi ascunzi la adăpostul Feţei Tale de cei ce-i prigonesc, îi ocrotești în cortul Tău de limbile care-i clevetesc.” (Psalmul 31:20)[2]. Bătălia dintre Hristos şi Satana este purtată deasupra capetelor noastre, şi noi suntem ascunşi în cortul Său. Aceasta este victoria care a biruit lumea, pentru că Hristos a câştigat victoria asupra lui Satana, iar prin apucarea făgăduințelor lui Hristos prin credinţă, și ținându-ne de viața lui Hristos, victoria asupra lui Satana este a noastră.

Nu spune Hristos că toată puterea Îi este dată în cer şi pe pământ? Reţineţi cuvintele preţioase din Efeseni 1:19-21: „Și care este față de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea marii Lui puteri pe care a desfășurat-o în Hristos, când L-a înviat din morți și L-a pus să stea la dreapta Sa, în locurile cerești, mai presus de orice căpetenie, stăpânire, putere, domnie și orice nume care se poate rosti nu doar în veacul acesta, ci și în cel viitor.”

Aceeaşi putere care L-a aşezat în acea poziţie înălţată, care este cu mult deasupra tuturor domniilor şi puterilor – ce a făcut pentru noi? „Ne-a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți), ne-a înălțat împreună cu El și ne-a pus să stăm împreună în locurile cere

ști în Hristos Isus (…).” (Efeseni 2:5-6). Unde ne-a pus să şedem? „Mai presus de orice căpetenie, stăpânire, putere, domnie (…).” (Efeseni 1:21).

Victoria este a noastră în Hristos şi El a câştigat deja biruinţa. El a câştigat o pace pentru noi. La fel de sigur cum El ne dă pacea Sa, El a câştigat victoria pentru noi. Astfel, în ceasul încercării, avem o victorie care este deja câştigată. Bine putem spune că bătălia are loc deasupra capetelor noastre, şi mare este pacea noastră. Este pace tot timpul.

Puterea creştinului stă în supunere – biruinţa în predarea faţă de Hristos, astfel încât El să ne poată păstra în prezenţa Sa, şi să ne țină „în ascuns într-un cort, de la cearta limbilor”. ( Psalmul 31:20 – Fidela). Nu contează atunci cât de mare este încercarea, dacă Îl avem pe Hristos, va fi pace în inimile noastre.

Fie ca toţi cei care sunt prezenţi să fie umpluţi cu dorinţa de a-L avea pe Hristos şi neprihănirea Sa, ca în această noapte să luăm cuvântul Său şi să fim inspiraţi de el, şi atunci vom avea, şi vom fi în stare să trăim viaţa lui Hristos. Putem merge atunci ca misionari pentru Hristos şi să facem bine. Când luăm acea putere pe care o avem prin credinţă în El, nu va dura mult până când lucrarea va fi scurtată în neprihănire, şi Îl vom vedea pe El, pe care fără să Îl vedem, Îl iubim.

General Conference Daily Bulletin, 18 martie 1891

Note de subsol

[1] „Sunt crucificat împreună cu Cristos totuși trăiesc, dar nu eu, ci Cristos trăiește în mine; și viața pe care o trăiesc acum în carne, o trăiesc prin credința Fiului lui Dumnezeu, care m-a iubit și s-a dat pe sine însuși pentru mine.” – Galateni 2:20, Fidela (n.ed.).

[2] „Îi vei ascunde de mândria omului în tăinicia prezenței tale, tu îi vei ține în ascuns într-un cort, de la cearta limbi­lor.” – Psalmii 31:20