Pentru a termina capitolul 8 în această seară, va fi necesar pentru noi să petrecem puţin timp asupra fiecărui verset. Da, cred că va fi mai bine să luăm în considerare versetele studiate în ultimul nostru studiu.

„Știm că toate lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemați după planul Său. Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Întâiul Născut dintre mai mulți frați. Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte i-a și chemat, și pe aceia pe care i-a chemat i-a și îndreptățit, iar pe aceia pe care i-a îndreptățit i-a și proslăvit.” (Romani 8:28-30).

Veţi observa că verbele folosite în aceste texte, sunt la timpul trecut. Binecuvântările şi făgăduinţele conţinute aici, sunt adevărate în continuu pentru toți cei care sunt chemaţi de Dumnezeu. Cine sunt chemaţi? „Căci făgăduința este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toți cei de departe, oricâți va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (Fapte 2:39, Fidela). El cheamă pe „cine va vrea”. (Matei 16:25). „Și cel căruia îi este sete să vină; cine vrea, să ia apa vieții fără plată.” (Apocalipsa 22:17).

Care este scopul lui Dumnezeu în chemarea întregii lumi – cine vrea – să vină la El? „În vederea planului arătat la împlinirea vremurilor, ca să unească în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ.” (Efeseni 1:10). Vorbind despre acelaşi subiect în 2 Timotei 1:9, apostolul Pavel spune: „El ne-a mântuit și ne-a făcut o chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus înainte de veșnicii (…).” Noi trebuie atunci să fim uniţi împreună în Hristos, după hotărârea şi harul lui Dumnezeu. Văzând asta, care este datoria noastră? „De aceea, fraților, căutați cu atât mai mult să întăriți chemarea și alegerea voastră, căci, dacă faceți astfel, nu veți aluneca niciodată.” (2 Petru 1:10).

Cum putem face noi chemarea şi alegerea noastră sigure? Oricine este chemat, dar scopul lui Dumnezeu este în Hristos. „Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin!” (Romani 11:36). Noi toţi suntem chemaţi şi noi toţi putem face sigure chemarea şi alegerea noastră, prin acceptarea lui Hristos, şi prin rămânerea în El; atunci suntem chemaţi după scopul lui Dumnezeu, pentru că suntem în Hristos. Renunţaţi la tot ce este al eului, şi la tot ce este legat de eu; atunci îl puteţi avea pe Hristos, şi sunteţi chemaţi după planul lui Dumnezeu.

Dacă spunem: „Sunt aici, ia-mă Doamne”, atunci suntem în Hristos, dar acel „sunt aici, ia-mă Doamne”, trebuie să fie în faptă şi adevăr. Nu prin simple cuvinte, ci noi trebuie să înţelegem ce înseamnă. Atunci suntem în El şi, de aceea, suntem predestinați să fim potrivit chipului Fiului Său.

„Știm că toate lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu (…).” Când? Acum. „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său (…).” (Romani 8:28, 29). Iată, ce iubire ne-a arătat Tatăl, ca să fim numiţi fii ai lui Dumnezeu. Când spunem, zi de zi, Domnului: „Aici e inima mea; nu am făcut nicio schimbare în, dar vreau să o ai”, El ne va lega cu corzile dragostei divine de coarnele altarului. Noi suntem atunci rânduiţi cu Hristos. Ce are El, avem şi noi. El ne-a dat viaţa veşnică şi a spus El Însuşi: „Nimeni nu le va răpi (oile) din mâna Mea.” (Ioan 10:28).

Dumnezeu a avut un plan. Poate fi schimbat acesta? Nu, lucrul este stabilit. Cei care sunt chemaţi, sunt îndreptăţiţi în Hristos, de aceea, avem îndreptăţirea. Iar cei care sunt îndreptăţiţi, sunt şi slăviţi. Putem crede aceasta? Dacă putem, am pus mâna pe o cantitate minunată de putere. Avem noi slava lui Hristos? Da, „Și slava pe care Mi-ai dat-o Mie le-am dat-o lor, ca să fie una, precum și Noi (suntem) una.” (Ioan 17:22).

Remarcaţi că este la timpul trecut. Slava pe care Dumnezeu a dat-o lui Hristos, este a noastră astăzi. Este adevărat că acea slavă nu se vede încă, şi lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut pe Hristos. Dar aceasta este a noastră, şi se va vedea, şi chiar și acum se vede în forma harului. În interior o avem, pentru că Pavel ne spune: „Potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru.” (Efeseni 3:10-16). Pentru acelaşi motiv, Ieremia spune: „Pentru Numele Tău nu nesocoti, nu necinsti scaunul de domnie al slavei Tale.” (Ieremia 14:21).

„Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.” (Psalmul 84:11). Petru spune că, crezând, noi putem să ne bucurăm cu „o bucurie negrăită şi strălucită”. (1 Petru 1:8).

Slava este toată a noastră, o avem acum. În curând, după ce am acceptat acest har, potrivit bogăţiilor slavei Sale, şi acesta a lucrat în noi planul Său, vom ieși din har în slavă la același nivel.

„Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31). Luaţi acest verset, citiţi-l şi păstraţi-l în minte, şi apoi amintiţi-vă să spuneţi: „Ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor.” (Apocalipsa 12:11). Amintiţi-vă că Hristos a dat exemplul înfrângerii lui Satana, prin cuvântul mărturiei. De fiecare dată când a venit ispita, El a zis: „Stă scris.” Astfel, când vin norii întunecimii şi întunericul gros se adună în jur, spuneţi doar: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” Şi Dumnezeu este pentru noi, aşa cum este arătat în faptul că El L-a dat pe Hristos să moară pentru noi, şi L-a înviat din nou, pentru îndreptăţirea noastră.

Este pace în gândul că Dumnezeu lucrează toate lucrurile după hotărârea voii Sale şi că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, spre binele celor ce sunt chemaţi potrivit planului Său. Atunci nu contează ce vine împotriva noastră, pentru că prin faptul că vine împotriva noastră, vine împotriva planului lui Dumnezeu, şi asta este atât de sigur şi de ferm, aşa cum existenţa celui Atotputernic o poate face.

Cine este împotriva noastră? Satana este împotriva noastră. Nu este nicio diferenţa dacă el este. Satana şi-a încercat puterea cu Hristos, şi puterea lui s-a dovedit a fi nimic. „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ” (Matei 28:18), spune Hristos. Dacă toată puterea i-a fost dată lui Hristos în cer şi pe pământ, şi aceasta i-a fost dată, ce a mai rămas pentru Satana? Nimic. Într-o luptă cu Hristos, Satana nu are putere; astfel că, dacă Îl avem pe Hristos pentru noi, nimic nu va fi împotriva noastră.

Unii dintre noi au vorbit despre puterea lui Satana în trecut, dar el nu are nimic, nu i-a mai rămas nimic. Tehnic vorbind, Satana este împotriva noastră. Cine este el? „Stăpânul puterii văzduhului.” (Efeseni 2:2). El aduce molima, el aduce boala, el pune lucruri în calea noastră şi le aranjează împotriva noastră. Dar chiar lucrurile pe care el le aranjează împotriva noastră pentru a lucra ruina noastră, Dumnezeu le ia şi le face pentru noi. Ele sunt toate bune. Adeseori, noi cântăm:

„Să se întâmple rău sau bine,
Trebuie să fie bine pentru mine,
Sigur de a Te avea pe Tine în toate,
Având totul în Tine.”

Dar foarte adesea, cântăm lucruri în care nu credem deloc. Aş vrea ca nimeni să nu cânte aceste lucruri mai puţin, ci să creadă mai mult. Se întâmplă adesea ca, în cazul în care luaţi cuvintele din melodie, şi le puneţi în proză simplă, să nu fie nimeni într-o întreagă adunare care ar crede sau ar îndrăzni să le spună. Haideți să le credem, nu pentru că sunt în imn, ci pentru că ele sunt adevăr biblic.

Noi suntem ca poporul care este reprezentat de profetul Ezechiel: „Fiul omului, copiii poporului tău vorbesc de tine pe lângă ziduri și pe la ușile caselor și zic unul altuia, fiecare fratelui său: «Veniţi dar și ascultaţi care este cuvântul ieșit de la Domnul!»” Asta înseamnă, spun ei, că trebuie să mergem la adunare şi să ascultăm predica. „Și vin cu grămada la tine, stau înaintea ta ca popor al Meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă tot după poftele lor. Iată că tu ești pentru ei ca un cântăreţ plăcut, cu un glas frumos și iscusit la cântare pe coarde. Ei îţi ascultă cuvintele, dar nu le împlinesc deloc.” (Ezechiel 33:30-32).

Eu spun că o mare parte a acestor adevăruri sunt doar un cântec pentru mulţi oameni. Ei le ascultă şi sunt interesaţi de ele, şi trec mai departe, dar nu le cred şi nu le fac. Dar Domnul le-a dat pentru noi, ca să credem şi să le facem, şi ele vor fi tăria noastră. Astfel că toate lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. Noi nu întotdeauna vedem sau putem spune cum se face asta, dar Dumnezeu a spus asta, şi noi ştim că e aşa. Sunt multe lucruri despre care nu putem spune de ce le credem, şi pentru simţurile noastre nu par să fie aşa. Însă, chiar prin faptul că Dumnezeu le-a promis, dacă le apucăm şi le credem, ele vor fi întocmai, le va face să fie astfel. Noi nu vom putea niciodată să ştim aceasta până nu credem, iar când credem, atunci vom şti. Deci, dacă Dumnezeu este pentru noi, cine poate fi împotriva noastră?

Gândiţi-vă la acel profet singur al lui Dumnezeu – Elisei. El era în Samaria, înconjurat de munţi. O mulţime de oameni înarmaţi au venit să-l ia. El stătea singur cu slujitorul lui, şi slujitorului i-a fost frică. El nu s-a gândit în acel moment, şi nici nu a spus că împăratul lui Israel ar trebui să trimită o cavalerie sau vreo infanterie, ca să-l apere. Tânărul om a venit la el şi a zis: „Ah, domnul meu, cum vom face? (…) Elisei s-a rugat și a zis: «Doamne, deschide-i ochii să vadă.»” (2 Împărați 6:15, 17). Şi Domnul a deschis ochii tănărului om şi a văzut munţii plini împrejur de cai şi de care de foc.

Întregul munte şi întreaga câmpie erau pline de cai şi care, şi oricare dintre ei, era mai puternic decât întreaga oaste a vrăjmaşului. Este adevărat și în cazul nostru, ca în cel al lui Elisei, că „mai mulţi sunt cei cu noi decât cei cu ei” (2 Împărați 6:16), şi singurul lucru pe care trebuie să îl facem este să ţinem ochii deschişi, ca să putem vedea că asta este aşa. Ce deschide ochii noştri? Cuvântul. Acesta este o candelă pentru picioarele noastre, şi o lumină pe cărare, iar dacă credem aceasta, vom şti că sunt mai mulţi pentru noi, decât pentru ei.

Cel care este cu noi, este Dumnezeul Cel viu al lui Israel, care are putere să schimbe întunericul în lumină, şi slăbiciunea în putere; şi orice rău care vine împotriva noastră, El îl schimbă într-o binecuvântare, pentru a ne ajuta pe calea noastră.

„El, care nu L-a cruțat nici pe propriul Său Fiu, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va dărui totul fără plată împreună cu El?” (Romani 8:32). De ce ne va da El, cu Hristos, toate lucrurile? Pentru că toate sunt în El. Reţineţi Efeseni 1:23: „Care este trupul Lui, plinătatea Celui ce împlinește totul în toți.”

Cel care este îmbrăcat cu Hristos este întărit „cu toată puterea” (Coloseni 1:11). De ce? Pentru că Dumnezeu L-a pus pe Hristos „mai presus de orice căpetenie, stăpânire, putere, domnie și orice nume care se poate rosti nu doar în veacul acesta, ci și în cel viitor. Toate  I le-a pus sub picioare și L-a pus – deasupra tuturor lucrurilor – cap al Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce împlinește totul în toți” (Efeseni 1:21-23). De aceea, totul este în Hristos. În El sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi cunoaşterii. El are toată puterea dată Lui în ceruri şi pe pământ. Nu vedeţi că, aşa stând lucrurile, este o concluzie prealabilă că Dumnezeu L-a dat pe Hristos pentru noi şi că ne-a eliberat pe toţi, astfel că în El ne dă toate lucrurile?

„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești în locurile cerești în Hristos.” (Efeseni 1:3). „Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Isus, Domnul nostru! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce ne este de trebuință pentru viață și evlavie, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași naturii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.” (2 Petru 1:2-4).

Hristos are toată puterea, şi El ne-a dat toate lucrurile care se referă la viaţă şi evlavie. Observaţi că este utilizat timpul trecut. Acestea au fost făcute pentru noi. Atunci de ce nu le avem? Dintr-un singur motiv: pentru că nu le apucăm. Aşa de mult am murmurat, spunând că vrem aceste lucruri; ei bine, le putem avea, ele ne-au fost date şi nu este niciun motiv pentru care să nu ni le însușim.

Să presupunem că vin la voi şi spun că mi-este foarte foame, şi că aş vrea ceva de mâncare. „Bine, spuneţi voi, doar stai la masă şi îţi vom da ceva.” Curând,  puneţi pe masă cele mai bune lucruri pe care le aveţi şi îmi spuneţi să mănânc. Dar eu spun: „Oh, mi-e aşa de foame şi doresc tare mult ceva de mâncare.” „Bine, ia şi mănâncă.” „Dar mi-e aşa de foame, şi vreau ceva de mâncare, pentru că nu am mâncat de câteva zile.” „Păi, ia şi mănâncă.” „Da, dar îmi doresc atât de mult să mănânc.” Voi mi-aţi spune că mi-aş fi ieşit din minţi dacă aş fi acţionat astfel, neluând mâncarea pusă înaintea mea.

Cineva mi-a spus seara trecută: „Dacă aşa face Domnul cu aceste binecuvântări care se referă la viaţă şi evlavie, suntem cu siguranţă nebuni că nu le luăm, dar nu cred că ilustraţia este una corectă, pentru că noi nu putem vedea aceste lucruri pe care Domnul le are de oferit, pe când mâncarea o vedem.” Nici eu nu cred că este o ilustrare corectă, pentru că nu acoperă nici pe jumătate.

Nu-i aşa că deseori vă gândiţi că aţi văzut ceva – ceea ce nu aţi văzut? Nu-i aşa că vederea voastră v-a înşelat adesea? Uneori gândiţi că aţi văzut un lucru pe care nu l-aţi văzut, apoi aţi văzut lucruri care, atunci când aţi venit să le priviţi îndeaproape, ele nu erau aşa cum păreau să fie. Dar cuvântul lui Dumnezeu niciodată nu dezamăgeşte. De aceea, sunt mai sigur de lucrurile făgăduite în cuvântul lui Dumnezeu, decât dacă le-aş vedea. „De aceea este prin credință, ca să fie prin har și pentru ca făgăduința să fie întărită pentru toată sămânța lui Avraam: nu numai pentru cei care se bizuie pe Lege, ci și pentru cei care au credința lui Avraam, tatăl nostru al tuturor.” (Romani 4:16).

„Pentru că noi nu ne uităm la ce se vede, ci la ce nu se vede, căci ce se vede este trecător, pe când ce nu se vede este veșnic.” (2 Corinteni 4:18). Noi trebuie să revizuim puţin logica noastră, în acest aspect. Noi credem că tot ce putem vedea este drept şi sigur. De aceea, noi putem deţine o casă sau o bucată de pământ, sau o altă proprietate, şi credem că avem ceva, pentru că este în stăpânirea noastră ceva ce putem vedea. Dar adevărul este că singurele lucruri pe care ne putem baza, sunt lucrurile pe care nu le vedem. Noi putem vedea pământul, şi putem vedea cerurile, dar ele vor trece. „Dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Și acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.” (1 Petru 1:25).

Noi putem spune împreună cu psalmistul: „Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul și s-ar clătina munţii în inima mărilor, chiar dacă ar urla și ar spumega valurile mării și s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii.” (Psalmul 46:1-3). Putem spune asta? Fraţilor, vine acel timp. Pământul se va clătina ca un om beat şi va tremura ca o colibă, iar munţii vor cădea şi se vor prăvăli în ocean. Aceasta are să se întâmple, şi vor fi nişte oameni în acel timp, care se vor simţi perfect calmi şi încrezători. Însă aceştia nu vor fi bărbaţi şi femei care niciodată nu au învăţat să spună că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu, care sunt chemaţi după planul Său. Omul care se îndoieşte de Dumnezeu acum, se va îndoi de El şi atunci. „Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui atotputernic.” (Psalmul 91:1).

„El, care nu L-a cruțat nici pe propriul Său Fiu, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va dărui totul fără plată împreună cu El?” (Romani 8:32). Acea făgăduinţă include totul. „Așadar, nimeni să nu se laude cu oameni, căci toate sunt ale voastre: fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viața, fie moartea, fie lucrurile prezente, fie cele viitoare – toate sunt ale voastre și voi sunteți ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 3:21-23). Aceasta nu este în viitor. Toate lucrurile sunt ale voastre, la timpul prezent. Totul este al nostru şi, de aceea, noi putem spune cu psalmistul: „O moştenire plăcută mi-a căzut la sorţi, o frumoasă moşie mi-a fost dată.” (Psalmul 16:6).

Da, noi avem totul. Suntem copii ai Împăratului, ai Celui Prea Înalt. Ce contează dacă oamenii nu ne au? Dumnezeu ne are, şi El ne ştie, de aceea, dacă oamenii aruncă asupra noastră ocară şi persecuţie, tot ce avem de făcut este să avem milă faţă de ei, şi să lucrăm pentru ei, pentru că ei nu cunosc bogăţiile moştenirii.

„Cine le va aduce învinuiri aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care îndreptățește!” (Romani 8:33). Este cineva care cu siguranţă va face asta. Numele lui este Satana. Aici este o mărturie care are legătură cu el. „Și am auzit în cer un glas tare, care zicea: «Acum au venit mântuirea, puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Hristosului Său, pentru că acuzatorul fraților noștri a fost aruncat jos (…).»” (Apocalipsa 12:10). Da, Satana este acuzatorul fraţilor; el face asta zi şi noapte, şi o face în continuare – punând tot ce poate la acuzaţia celor aleşi de Dumnezeu. Dar el este aruncat jos, iar acum vine salvarea şi puterea, împărăţia lui Dumnezeu şi puterea Hristosului Său. Hristos are toată puterea. Ce bine că e aşa!

Dar un suflet sărman, descurajat, spune: „Cred toate acestea, şi mi-am mărturisit păcatele, cred că Dumnezeu este credincios şi drept ca să le ierte şi să mă curăţească de toată fărădelegile mele, dar aceste păcate continuă să-mi apară în faţă tot timpul!” Sunteţi siguri că Satana le aduce? Acesta este un punct important, pentru că dacă sunteţi siguri de asta, puteţi fi cele mai fericite creaturi vii.

De ce aduce Satana aceste lucruri? Pentru că el este pârâşul fraţilor şi el este un acuzator fals, el este un mincinos şi tatăl minciunilor şi, de aceea, dacă Satana aduce aceste lucruri şi vă acuză de ele, atunci puteţi şti că sunt iertate, pentru că el niciodată nu le-ar aduce, dacă nu ar fi fost iertate. El nu ar putea spune adevărul, dacă ar încerca, şi dacă ele nu ar fi fost iertate, nu le-ar aduce în vizor niciodată, pentru nimic în lume, pentru că i-ar fi frică de faptul că le-aţi mărturisi și v-ar fi iertate.

Ei bine, o altă întrebare: „Eu nu ştiu, poate că nu este Satana; trebuie să fie Dumnezeu.” Nu. „Dumnezeu este cel care îndreptățește!” Dacă Dumnezeu îi îndreptăţeşte, El nu îi poate condamna. Cine are dreptul să condamne, în afară de Dumnezeu? Nimeni. Dumnezeu este singurul judecător. Atunci nu este niciun alt suflet care să condamne, cu excepţia lui Dumnezeu. El ne arată păcatele, şi noi le mărturisim şi ne predăm Lui, iar El ne îndreptăţeşte, şi în El nu este schimbare, nici umbră de mutare. De aceea, când El îndreptăţeşte, cine este, în întregul univers care ar putea condamna? Cine va face asta? Satana; dar ce să facem cu el? Dacă am da mai multă crezare adevărului lui Dumnezeu, şi mai puţină minciunilor lui Satana, ar fi mai bine pentru noi.

„Cine-i va osândi? Hristos Isus a murit, ba încă a și înviat, este la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi!” (Romani 8:34). Cine continuă atunci să ne condamne, din moment ce Dumnezeu îndreptăţeşte şi Hristos a murit şi a înviat din nou, ca o garanţie a acestei îndreptăţiri? Hristos a murit şi S-a înălţat din nou, şi chiar acum stă la dreapta lui Dumnezeu ca să facă mijlocire pentru noi. Nu vedeţi că nu este posibilă nicio portiță pentru descurajarea creştinului?

Este un timp când Dumnezeu ne aduce înainte păcatele noastre, dar aceasta este când ele nu au fost mărturisite. Doar atunci. Dar Mângâietorul este Acela care convinge de păcat; astfel, El ne mângâie în orice loc, chiar şi în actul reamintirii păcatelor pe care le-am făcut. Când Dumnezeu îmi aduce păcatele pe care nu le-am mărturisit, Îi voi mulţumi pentru mângâiere, şi când Satana le readuce din nou, voi lăuda pe Dumnezeu din nou, pentru că dacă ele nu ar fi mărturisite, Satana nu mi le-ar reaminti; dar dacă sunt mărturisite, ele sunt iertate.

În Hristos, mila şi adevărul se întâlnesc. Aceeaşi mână care ţine legea, ţine şi iertarea. Fraţilor, amintiţi-vă că atunci când legea a fost rostită la Sinai în zgomot de tunete, aceasta a fost în mâna unui Intermediar, chiar în mâna Domnului nostru Isus Hristos. Atunci, aceeaşi mână care ţine dreptatea, şi care convinge de păcat, ţine, de asemenea, şi iertarea. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care întotdeauna ne face să triumfăm în Hristos.

„Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, strâmtorarea, prigoana, foametea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia, sabia? După cum este scris: «Din pricina Ta  suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat.» Totuși, în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit.”  (Romani 8:35-37).Acea idee – „mai mult” –, care este atât de proeminentă în capitolul 5, este găsită din nou în aceste versete.

Auzim adesea expresia: „Dacă voi putea măcar intra pe porţile cerului, voi fi mulţumit.” Eu sunt atât de recunoscător că noi nu trebuie să intrăm ca şi cum ar trebui să ne cerem iertare pentru prezenţa noastră după ce vom fi acolo. De ce nu? Pentru că El a făgăduit că „în felul acesta vi se va asigura din belșug intrare în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos”. (2 Petru 1:11).

„Avem duşmani cu care avem de luptat”, zice cineva.

Nu vorbiţi despre ei sau despre încercările şi ispitele voastre, ci vorbiţi despre puterea lui Hristos. Toată puterea i-a fost dată Lui. Astfel că atunci când ne luptăm, să ne amintim că nu este o bătălie cu pumnul în vânt, ci o luptă a credinţei, şi nouă ne este dată puterea prin care putem fi mai mult decât biruitori prin Cel care ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi. Unde păcatul s-a înmulţit, harul s-a înmulţit şi mai mult.

Cine sunt învingătorii? Ei sunt cei care au câştigat victoria. „Căci lupta noastră nu este împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, a stăpânirilor, a conducătorilor veacului întunecat de acum, a duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.” (Efeseni 6:12). Nu carnea şi sângele sunt cele împotriva cărora trebuie să ne luptăm, de aceea, acestea nu sunt luate în considerare în apărare.  Atunci cum ne întâlnim duşmanul? „Luptă-te lupta cea bună a credinței; apucă viața veșnică (…).” (1 Timotei 6:12).

Revine aceeaşi chestiune de viaţă. „Apucă viaţa veşnică.” Singura putere care poate rezista răului este puterea unei vieţi fără sfârşit, iar cel care Ȋl are pe Fiul, are acea viaţă. Noi trebuie să luptăm lupta cea bună a credinţei. Ce este credinţa? Ȋncrederea în altcineva. Dacă duc o luptă cu pumnii, eu duc lupta. Dacă lupt lupta credinţei, altcineva luptă pentru mine şi eu beneficiez de asta. Noi suntem mai mult decât biruitori prin El, care ne-a iubit. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos.

Ei bine, cum este asta? Hristos a luptat, nu-i aşa? Da, El a luptat cot la cot cu Satana, aici pe pământ. El l-a biruit pe Satana şi toată oştirea sa, şi a nimicit toată puterea şi stăpânirea, pentru că El a fost pus „mai presus de orice domnie, de orice stăpânire”. Remarcaţi – acestea sunt lucrurile cu care ne luptăm. Cât de mare a fost biruinţa lui Hristos asupra lor? „A dezbrăcat căpeteniile și stăpânirile și le-a făcut de ocară în văzul tuturor, triumfând asupra lor prin cruce.” (Coloseni 2:15). Astfel, Hristos a întâlnit aceşti duşmani cu care avem de luptat, şi a triumfat asupra lor şi i-a distrus. El a câştigat victoria asupra lor. Care este rezultatul? Acela care trebuie să fie întotdeauna când bătălia a fost luptată şi unul dintre luptători l-a cucerit complet pe celălalt: pacea. Satana nu a vrut să renunţe, astfel că Mântuitorul a câştigat pacea.

El e pacea noastră. „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să  nu vi se tulbure inima, nici să nu vi se înspăimânte.” (Ioan 14:27). El ne-a dat pacea Lui, şi pacea urmează victoriei, aşa că, victoria a fost deja câştigată. Dacă Ȋl avem pe Hristos, acea victorie este deja a noastră. Noi ne ţinem, pur şi simplu, de viaţa veşnică a lui Hristos, şi aceasta se face înțelegând cuvântul Lui, care este duh şi viaţă. Astfel Îl aducem și Îl vom avea pe Hristos în inimile noastre, şi victoria pe care a câştigat-o pentru noi.

Marea problemă cu noi este că uneori ne temem că Hristos va câştiga victoria. De ce? Noi avem câteva păcate dragi la care nu vrem să renunţăm. Suntem dispuşi să credem că toate celelalte ar trebui să plece, mai puţin acestea, şi astfel ne temem că Hristos va câştiga victoria, şi că trebuie să renunţăm la acel păcat. Doar gândiţi-vă la asta! Noi Ȋl chemăm pe Hristos ca să ne învingă duşmanul, şi când El vine, ne găseşte de partea vrăjmaşului. Dar dacă renunţăm la toate aceste lucruri, Hristos ne va da ceva infinit mai bun. Dacă ne formăm minţile după cuvântul lui Dumnezeu, şi anume că tot ce are Dumnezeu de dat este în Hristos, că El este plinătatea celui ce împlineşte totul în toţi, vom realiza că lucrurile slabe ale acestui pământ nu merită, în comparaţie cu ceea ce ne va fi dat.

Ȋn 1 Ioan 4:2-4, avem referinţă la duhurile rele cu care avem de luptat, şi este dată asigurarea pentru copiii lui Dumnezeu: „Voi, copilașilor, sunteți din Dumnezeu și i-ați biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.” Astfel, împreună cu Elisei, noi ştim că sunt mai mulţi cu noi, decât cei care sunt împotriva noastră. „Cea care a biruit lumea este credința noastră. (1 Ioan 5:4).

Credem noi că Hristos a câştigat totul, şi că atunci când Ȋl avem pe El, noi avem totul, şi că nu este nicio putere a celui rău care să ne facă rău?

Când acest lucru este realizat, noi suntem răstigniţi cu El. Viaţa noastră proprie a fost dată lui Hristos, şi totuşi trăim. Atunci, trebuie să fie o altă viaţă cea pe care o trăim, şi această viaţă este viaţa lui Hristos. Această viaţă este viaţa în care avem slavă. Hristos este viaţa noastră, El are victoria şi, de aceea, o avem şi noi. „Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți rezista împotriva uneltirilor Diavolului.” (Efeseni 6:11).

Ce înseamnă să îmbrăcăm toată armura? Să stăm compleţi în Hristos, asta înseamnă.

El este adevărul, Domnul, neprihănirea noastră. Ȋncălţaţi-vă cu pacea, El este pacea noastră. Toate sunt prin Hristos. Luaţi sabia în mâna voastră, şi aceasta este cuvântul lui Dumnezeu, şi Hristos este cuvântul veşnic.

„Voi sunteți făcuți deplini în El.” (Coloseni 2:10). Odată îmbrăcată toată armura, care este Hristos, noi avem totul deplin în El. „Ȋmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos.” (Romani 13:14). El este armura noastră, iar armura este El. Noi, în toate aceste lucruri, suntem mai mult decât biruitori prin El, care ne-a iubit, şi Și-a dat viaţa pentru noi. Nu este nimic care ar putea să ia armura de la noi. „Căci sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncimea, nici vreo altă făptură nu vor putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru.” (Romani 8:38-39).

General Conference Daily Bulletin, 23 martie 1891