Aceasta este ultima seară alocată studiului nostru biblic, şi de aceea este potrivit să trecem în revistă principalele adevăruri pe care le-am studiat. Vom găsi această trecere în revistă în Apocalipsa 14:6-12.

„Și am văzut un alt înger, care zbura cu o Evanghelie veșnică în înaltul cerului ca s-o vestească locuitorilor pământului, de orice neam, din orice seminție, de orice limbă și din orice popor. El zicea cu glas tare: «Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui, și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!» Apoi a urmat un alt înger, al doilea, care a zis: «A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a dat de băut tuturor neamurilor din vinul desfrâului ei pătimaș!» Apoi a urmat un alt înger, al treilea, care a zis cu glas tare: «Dacă se închină cineva fiarei și chipului ei și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în potirul mâniei Lui, și va fi chinuit în foc și în pucioasă înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului. Și fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Și nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei și chipului ei și oricine primește semnul numelui ei. Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința în (lui)[1] Isus.»”

Suntem obişnuiţi, şi pe bună dreptate, să vorbim despre aceste trei solii ca despre o solie întreită. Cuvântul „a urma” înseamnă „a merge cu”. Astfel, textul va fi citit: „Al treilea înger a mers împreună cu ei.” Este acelaşi cuvânt care este folosit în 1 Corinteni 10:4: „Şi toţi au băut aceeaşi băutură spirituală, fiindcă au băut din acea Stâncă spirituală ce îi urma; şi acea Stâncă era Cristos.” (Fidela). Primul înger a sunat, cel de-al doilea i s-a alăturat, apoi li s-a alăturat cel de-al treilea; şi împreună, toți trei au vestit solia. În consecință, este o singură solie pe care să o luăm în considerare, iar aceasta le cuprinde pe toate trei.

Solia pregăteşte un popor care este descris în versetul 12: „Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.” Sunt trei lucruri pe care le are în comun acest popor: răbdarea, păzirea poruncilor şi credinţa lui Isus. Ȋn timp ce toate acestea se reunesc într-unul, cred că le putem lua în ordinea inversă prezentării lor, şi anume: credinţa, ascultarea şi răbdarea. Căci credinţa este temelia pe care sunt construite toate, şi din care toate cresc. Credinţa care lucrează ascultare, şi harul care încununează este răbdare, pentru că apostolul Iacov zice: „Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, ca să fiți desăvârșiți, întregi și să nu vă lipsească nimic.” (Iacov 1:4). Când răbdarea este desăvârşită în sfinţi, atunci ei înşişi sunt desăvârşiţi. Astfel că această solie întreită prezintă un popor care este desăvârşit înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt exact aşa cum Mântuitorul spune că trebuie să fie: „Voi fiți deci desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru ceresc este desăvârșit.” (Matei 5:48).

Poate că unii din audienţă nu şi-au dat seama că lecţiile pe care le-am studiat în ultimele zece seri despre cartea Romani, nu au fost altceva decât solia îngerului al treilea. Vreau să vă arăt în această seară că solia îngerului al treilea este sumarizată toată în predicarea apostolului Pavel, aşa cum este descrisă în 1 Corinteni 2:2: „Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos, și încă răstignit.” Asta a fost tot ce a predicat Pavel, şi ceea ce propovăduia el era puternic. El spune: „Cât despre mine, fraților, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau o înțelepciune strălucită. (…) Și cuvântul meu și propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înțelepciunii, ci într-o dovadă de Duh și de putere (…).” (1 Corinteni 2:1. 4).

Lucrurile pe care Pavel le-a predicat, el le descrie în 1 Corinteni 1:17-18: „Căci Hristos nu m-a trimis să botez, ci să vestesc Evanghelia; dar nu cu înțelepciunea vorbirii, ca să nu fie zădărnicită crucea lui Hristos. Propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.” Hristos l-a trimis să predice evanghelia şi el a făcut aceasta, nu utilizând cuvintele înţelepciunii omeneşti, pentru ca predicarea sa să nu poată fi anulată. El spune: „Ca să nu fie zădărnicită crucea lui Hristos.” Atunci, când Pavel a predicat printre corinteni, el nu a predicat nimic altceva decât pe Hristos şi El răstignit, și aceea a fost evanghelia. Acea evanghelie – crucea lui Hristos – este puterea lui Dumnezeu, spre mântuirea fiecăruia care crede.

Acum se naşte întrebarea: A fost predicarea lui Pavel similară soliei îngerului al treilea, sau întreitei solii îngerești, care ne este încredinţată? Este predicarea lui diferită de a noastră? Dacă diferă, predicăm noi ceea ce ar trebui să predicăm? Cu alte cuvinte, predicarea noastră ar trebui să cuprindă mai mult decât cea a lui Pavel? Dacă da, indiferent care ar fi, ar fi bine să scăpăm de ea cât mai curând posibil. Să vedem de ce:

„Dar chiar dacă noi  înșine sau un înger din cer v-ar propovădui o altă evanghelie decât cea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” Aceasta este o declaraţie puternică, dar el o repetă şi o accentuează: „Cum am mai spus, zic și acum, din nou: dacă vă propovăduiește cineva o altă evanghelie decât cea pe care ați primit-o, să fie anatema!” (Galateni 1:8-9).

Aceste cuvinte nu sunt în van, pentru că au existat oameni care au predicat alte evanghelii sau alte lucruri cu privire evanghelie. Și mai mult decât atât, au fost îngeri care au predicat alte evanghelii sau alte lucruri cu privire la evanghelie. Îi vom vedea pe acei îngeri căzuţi venind la noi şi predicând ceea ce ei numesc evanghelie, care va avea o putere cu ea şi care va fi însoţită de o lumină orbitoare. Însă lucrurile pe care ni le vor spune, noi trebuie să le denunţăm ca fiind false, iar cel care ni le predică trebuie să fie blestemat, deoarece ea va fi deosebită într-o anumită măsură de ceea ce apostolul Pavel a predicat.

Lăsând la o parte acest aspect, revenim la Apocalipsa 14:6, unde citim: „Și am văzut un alt înger, care zbura cu o Evanghelie veșnică în înaltul cerului ca s-o vestească locuitorilor pământului (…). El zicea cu glas tare: «Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui (…).»” Aceasta este o lucrare care pregăteşte oamenii pentru ultima judecată, şi, în consecinţă, o lucrare care face totul pentru desăvârşirea oamenilor, aşa cum am văzut în versetul 12. Dar această solie nu este nici mai mult, nici mai puţin decât evanghelia veşnică. Al doilea înger a mers împreună cu primul, şi al treilea îi însoţeşte pe amândoi, şi toţi trei dau o singură strigare.

Se naşte întrebarea: Dacă cel de-al treilea înger vine şi îşi uneşte strigarea cu primul şi al doilea înger, nu avem de spus lumii ceva mai mult decât cei care au lucrat în timpul primei solii? Păi, cu siguranţă nu avem nimic mai mult de predicat decât evanghelia veşnică. Al doilea înger anunţă un fapt, că Babilonul a căzut din cauza apostaziei lui de la evanghelie. Remarcaţi, al doilea înger nu are de spus un nou adevăr, ci doar un fapt, că ceva s-a întâmplat. Al treilea înger doar anunţă pedeaspa care va cădea asupra oamenilor care trăiesc diferit de adevărul anunţat de primul înger. Dar primul înger continuă să strige, iar cei trei merg împreună, şi întrucât cei trei strigă împreună, iar primul spune evanghelia veşnică – care pregăteşte oamenii să stea fără vină înaintea lui Dumnezeu – şi al treilea înger spune pedeapsa care va cădea dacă ei nu primesc evanghelia veşnică, rezultă limpede că întreita solie îngerească este evanghelia veşnică.

Remarcaţi, primul înger proclamă evanghelia veşnică, al doilea proclamă căderea fiecăruia care nu ascultă evanghelia şi al treilea proclamă pedeapsa care va veni peste cei căzuţi, care vine peste cei care nu ascultă. Astfel, al treilea este cu totul cuprins în primul – evanghelia veşnică. Da, acea evanghelie veşnică poartă cu ea tot adevărul. Ea este puterea lui Dumnezeu. Rețineți, acea evanghelie veşnică este toată cuprinsă într-un singur aspect, Isus Hristos şi El răstignit, şi, desigur, înviat din nou. Noi nu avem nimic altceva de proclamat oamenilor, fie că suntem predicatori, lucrători biblici, colportori, agenţi comerciali, sau oameni simpli care, în sfera umilă a casei lor, lasă lumina să strălucească. Tot ceea ce vreunul din noi trebuie să ducă lumii este Isus Hristos şi pe El răstignit.

Cineva spune: „Aceasta înseamnă a adopta o viziune extremă; să renunţăm la toate doctrinele pe care le-am predicat – starea omului în moarte, sabatul, legea, şi pedepsirea celor păcătoşi? Să le aruncăm pe toate?” Nu, în nicun caz! Predicaţi-le la timp şi nelatimp, dar, cu toate acestea, nu predicaţi nimic altceva decât pe Hristos şi pe El răstignit. Pentru că dacă predicaţi acele lucruri fără a-L predica pe Hristos şi pe El răstignit, ele sunt lipsite de puterea Lui, deoarece Pavel spune că Hristos l-a trimis să predice evanghelia, nu cu cuvintele înţelepciunii omeneşti, altfel, propovăduirea crucii lui Hristos ar putea fi făcută fără efect. Predicarea crucii, şi doar a ei, este puterea lui Dumnezeu. O spun din nou, evanghelia este puterea lui Dumnezeu, şi crucea este centrul evangheliei. „Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos.” (Galateni 6:14). Pavel nu a avut nimic cu ce să se laude, în afară de crucea Domnului său Isus Hristos.

Vom lua acum câteva aspecte din doctrinele pe care le predicăm, pentru a vedea cum le putem predica pe acestea și, în acelaşi timp, să Îl predicăm pe Hristos şi pe El răstignit.

În primul rând, în ceea ce priveşte doctrina Bibliei. Toată Biblia este doctrină. „Dacă cineva voiește să facă voia lui, va cunoaște despre doctrina aceasta, dacă este din Dumnezeu, sau dacă eu vorbesc de la mine însumi.” (Ioan 7:17, Fidela). Cuvântul „doctrină” înseamnă „învăţătură”. Uneori ne este frică de doctrină. Vorbim de predici doctrinale şi practice. Dar doctrina înseamnă învăţătură, şi dacă vreun om face voia lui Dumnezeu, el va cunoaşte învăţătura. Dar învăţătura trebuie să fie practică, altfel, este inutilă. Atunci, fraţilor, toată învăţătura Bibliei este practică.

Dacă nu cunoaştem doctrina Bibliei, nu vom şti cum să practicăm ceea ce învaţă ea. Dacă un lucru nu este practic, este impracticabil. Dar noi nu vom spune că învăţătura Bibliei este impracticabilă, ceva ce nu se poate practica. Aşadar, poate că putem lăsa deoparte distincţia dintre predici doctrinale şi predici practice. Un slujitor al lui Dumnezeu nu trebuie să predice nimic altceva decât predici practice; dar cum toată învăţătura sau doctrina Bibliei este practică, este evident că în predicile cu adevărat practice, nu trebuie să predicăm nimic altceva decât doctrină, şi acea doctrină trebuie să fie doctrina lui Hristos.

Acum, în legătură cu ramurile specifice de doctrină. În primul rând, vom lua în considerare legea. Vreau doar să atrag atenţia voastră la faptul că Hristos este în lege, şi legea în Hristos, şi că nu puteţi separa pe unul de celălalt pentru a demonstra că cele două merg împreună, iar predicarea legii fără Hristos în ea, nu va avea putere sau efect asupra inimilor oamenilor. Studiul cărții Romani, a adus clar aceasta înaintea minţilor noastre. Noi nu anulăm legea prin credinţă, căci numai prin credinţa în Isus am fixat legea în inima noastră.

Legea condamnă păcătosul şi, de aceea, prin faptele legii, niciun trup nu va fi îndreptăţit înaintea Lui. Dar prin ascultarea unuia, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi, şi acea ascultare poate fi a noastră prin credinţa în cuvântul lui Dumnezeu, şi făcându-L pe Hristos al nostru. A-L face pe Hristos al nostru înseamnă a-L aduce în vieţile noastre, şi a-L avea pe El în vieţile noastre, înseamnă a avea viaţa veşnică. Hristos este adevărul, şi legea este în El în desăvârşirea ei, iar dacă noi Îl ţinem pe Hristos în inimile noastre zi de zi, avem legea în inimile noastre în desăvârşirea ei, atâta timp cât nu şovăim.

Dacă Ȋl avem pe Hristos, El este mântuirea noastră, dar trebuie să-L avem în fiecare clipă a vieţii noastre. Un act al credinţei, nu va fi suficient pentru totdeauna. „Cel neprihănit, va trăi prin credinţă.” Dar noi putem trăi doar câte un moment pe rând, şi întrucât credinţa este mântuirea noastră, este evident că suntem mântuiţi clipă de clipă. Nu este putere în lege, separat de Hristos, iar a predica legea fără Hristos în ea, înseamnă a predica oamenilor blestemul, nu nădejdea. Dar Hristos a trimis oameni ca ambasadori ai Săi, care să proclame libertatea celor care sunt robi, să le spună că ei sunt prizonieri ai speranţei. Propovăduim noi predicarea lui Hristos, îndeplinim însăcinarea Sa dacă predicăm legea fără Hristos, care doar condamnă? Nu. Noi trebuie să predicăm „nădejdea”. Ȋn timp ce legea este ţinută asupra păcătosului, cu toată groaza de la Sinai, el trebuie să-şi îndrepte mintea nu doar asupra legii, ci către Dătătorului ei, care are atât harul, cât şi dreptatea în El. Adevărul şi harul sunt în mâna Lui. Când adevărul condamnă oamenii, harul care este susţinut de aceeaşi mână, converteşte de la păcat.

Când oamenii Îl au pe Hristos, ei au neprihănirea Lui, care este neprihănirea pe care o cere legea. Dar neprihănirea lui Hristos poartă totul în ea, pentru că El a spus: „Căutați  mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea vi se vor da pe deasupra!” (Matei 6:33). Acesta este singurul lucru necesar, şi dacă îl avem, avem intreaga evanghelie, pentru că aceasta este Hristos şi neprihănirea Sa, iar El este neprihănirea noastră, mântuirea noastră, viaţa noastră, atât aici, cât şi în viitor.

Sabatul

Adevărul specific care trebuie susţinut în aceste ultime zile este Sabatul. Nu se poate ca noi să îl credem sau să-l predicăm prea puternic. Aici a fost făcută cea mai mare spărtură în legea lui Dumnezeu. V-aţi gândit vreodată la motivul pentru care Satana şi-a concentrat toate forţele asupra poruncii a patra? Rădăcina întregii chestiuni se găseşte în Evrei 1:10. Vorbind Fiului, Dumnezeu Tatăl spune: „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul și cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.”

Atunci când citim: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui” (Psalmii 19:1), ştim că ele pur şi simplu manifestă puterea care este în Hristos. Ioan spune: „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut, și nimic din ce s-a făcut nu s-a făcut fără El.” (Ioan 1:1-3). Tot ce a fost făcut, este făcut de Hristos.

Ȋn Psalmul 111:2-4 (Fidela), citim: „Lucrările Domnului sunt mari, căutate de toți cei ce au plăcere în ele. Lucrarea lui este demnă de cinste și glorioasă; și dreptatea lui dăinuiește pentru totdeauna. El a făcut ca lucrările lui minunate să fie amintite; Domnul este cu har și plin de compasiune.” Ȋn mod literal, şi în conformitate cu traducerea ebraică din Evrei, prima parte a versetului 4 ar fi: „El a făcut un memorial pentru lucrarea Sa minunată.” Care este lucrarea Sa? Cerurile sunt lucrarea Sa, şi El a pus temeliile pământului. Aş vrea să reţineţi că cele trei cuvinte: dreptate, har şi compasiune, sunt grupate împreună de către psalmist împreună cu gândurile despre creaţia lumii. Vom vedea de ce, chiar acum.

Care este memorialul lui Dumnezeu? „Astfel au fost sfârșite cerurile și pământul și toată oștirea lor. În ziua a șaptea, Dumnezeu Și-a sfârșit lucrarea pe care o făcuse și în ziua a șaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise și o făcuse.” (Geneza 2:1-3). Ce este atunci memorialul? Ziua a şaptea, care este Sabatul. Este ziua încoronării săptămânii, un memorial al creaţiei terminate, o creaţie în care puterea cuvântului lui Dumnezeu a fost manifestată, pentru că El a vorbit şi s-a făcut, a poruncit şi a luat fiinţă. Dacă veţi ţine cuvântul lui Dumnezeu şi puterea cuvântului lui Dumnezeu în minţile voastre, nu veți putea să nu înţelegeţi de ce David grupează harul, mila şi neprihănirea, împreună cu lucrarea mâinilor lui Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu este cel care a creat cerurile şi pământul. Sabatul este memorialul care ne este dat pentru a putea comemora şi medita asupra puterii cuvântului lui Dumnezeu. În Ezechiel 20:20, Dumnezeu spune că Sabatul trebuie să fie „un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru”. Remarcaţi că acesta trebuie să fie un semn ca noi să cunoaştem că Dumnezeul cerurilor este Dumnezeul nostru.

Să privim la Ieremia 10:10-12 şi citim aici: „Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu și un Împărat veșnic. (…). Aşa să le vorbiţi: «Dumnezeii care n-au făcut nici cerurile, nici pământul vor pieri de pe pământ şi de sub ceruri.» Dar El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înţelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui.” Să ne întoarcem la Psalmul 96:5 şi aici citim: „Căci toţi dumnezeii popoarelor sunt niște idoli, dar Domnul a făcut cerurile.”

Tot ce va aduce mintea omului la o cunoaştere sau la o reamintire a faptului că Dumnezeul căruia Îi slujim este creatorul, ne va dovedi totodată că toţi ceilalţi dumnezei, sunt dumnezei falşi. Deoarece puterea de a crea este un atribut distinctiv, acesta este un prerogativ ce aparține exclusiv Dumnezeului cerului. El poate crea, şi orice altceva care pretinde a fi vrednic de închinare, este dovedit a fi un pretendent fals, deoarece nu poate crea.

De ce vrea Dumnezeu să ne amintim de El ca Dumnezeu? Ce lucru particular vrea Dumnezeu să avem în minte, când ne gândim la El ca Dumnezeu? Cheia acestor întrebări se află în Evrei 11:6: „Fără credință este cu neputință să-I fim plăcuți. Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El există și că îi răsplătește pe cei ce-L caută.” Noi trebuie să credem că Dumnezeu există, şi din ideea existenţei, nu poate fi separată ideea răsplătirii şi ajutorului de la Dumnezeul despre care credem că există. Dacă nu-L privim pe Dumnezeu ca pe Cel care răsplăteşte, ca pe un ajutor în vreme de nevoie, noi nu Ȋl cunoaştem ca Dumnezeu. Dacă nu cunoaştem că El este exact ceea ce spune că este, atunci nu Îl cunoaştem.

Ȋntrucât Sabatul este un memorial al lucrării minunate de creaţiune a lui Dumnezeu şi este dat ca noi să cunoaştem că El este Dumnezeu, atunci Sabatul este dat ca să-L putem cunoaşte pe Dumnezeu ca pe Cel care răsplăteşte, pentru că El nu este altceva decât un răsplătitor al celor care Ȋl caută cu sârguinţă. Acest lucru este dovedit în Ezechiel 20:12. „Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul care-i sfinţesc.” Obiectivul avut în vedere prin oferirea Sabatului pentru om, a fost ca el să ştie că Dumnezeu, care i l-a dat, a fost Dumnezeul care îl sfinţeşte. Ideea sfinţirii este cea pe care dorim să o facem proeminentă în această legătură.

Se poate obiecta că Sabatul a fost dat înainte de căderea omului, aşa că la timpul la care a fost dat, omul era sfinţit şi, de aceea, nu a fost nevoie de Hristos ca să îl salveze din păcat. Adam a fost pus în grădina Edenului de Domnul. El a trăit în puritate nepărată, dar el putea păstra acea puritate numai prin credinţa în Dumnezeu. Puterea lui Dumnezeu a fost cea care l-a ţinut. Adam nu a trăit prin sine. Dar a făcut-o în cele din urmă – şi a căzut. Atâta timp cât a fost ţinut de la cădere, aceasta a fost prin puterea lui Dumnezeu şi a cuvântului lui Dumnezeu. Apoi a avut nevoie de puterea lui Dumnezeu pentru a-l ţine să nu cadă – cum a făcut-o ulterior, când a căzut –, pentru a-l salva din păcatele pe care le-a comis şi pentru a-l ţine să nu facă altele.

Noi facem aceeaşi greşeală cu privire la timpul de după închiderea harului. Credem că din cauză că nu va fi niciun mijlocitor atunci, vom sta în puterea noastră. Va veni un timp când nu va fi niciun mijlocitor, dar cei care vor sta în acel timp nu vor sta în propria lor putere, ci în puterea lui Hristos, care ne va ţine în acel timp. Datorită faptului că vom fi fără păcat, nu vom avea nevoie de Mijlocitor, dar vom avea nevoie în fiecare clipă de Mântuitor. Hristos este singurul care „vă va întări până la sfârșit, ca să fiți fără vină în ziua Domnului nostru Isus Hristos”. (1 Corinteni 1:8).

Dacă Adam nu ar fi căzut niciodată, Sabatul ar fi fost ca un memorial al puterii lui Dumnezeu de a-l ţine de la căderea din poziţia şi locul în care Dumnezeu l-a făcut. Aceasta este exact ceea ce Sabatul este pentru acum – să ne demonstreze că Dumnezeu este sfinţirea noastră, şi că El pune neprihănirea Sa asupra noastră, şi în noi, prin acelaşi cuvânt prin care El a făcut cerurile şi pământul. Atunci, Sabatul este pentru scopul de a medita la puterea lui Dumnezeu şi de a ne reaminti că aceeaşi putere care a făcut pământul, este puterea care ne ferește de păcat până la mântuirea gata să fie descoperită în vremea de pe urmă.

Ȋn Coloseni 1:11-19 citim: „Întăriţi cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru răbdare și îndelungă răbdare deplină. Cu bucurie, aduceți-I mulțumiri Tatălui, care v-a învrednicit să aveți parte de moștenirea sfinților în lumină! El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului Său preaiubit, în care avem răscumpărarea (și, prin sângele Lui), iertarea păcatelor. El este chipul Dumnezeului nevăzut, Întâiul Născut  pus peste toată creația, Căci prin El au fost create toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie tronuri, fie domnii, fie căpetenii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El. El este mai înainte de toate și toate se țin prin El. El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, Întâiul Născut dintre cei morți, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietate. Căci Dumnezeu a găsit de cuviință ca toată plinătatea să locuiască în El (…).”

Apostolul Îl prezintă pe Hristos ca pe Cel prin care avem răscumpărare. De ce? Pentru că prin El au fost create toate lucrurile. Acest gând va rezolva problema obiecţiei care se ridică adesea în legătură cu Sabatul – că răscumpărarea este mai mare decât creaţiunea. Deoarece răscumpărarea este creaţiune, ea nu poate fi altceva. Este aceeaşi putere şi acelaşi lucru. Prin cuvântul lui Dumnezeu au fost făcute cerurile, şi prin cuvântul Domnului este declarată neprihănirea în noi. Chemarea universului la existenţă a fost un act de creaţie, şi rostirea neprihănirii în inima omului, care a fost o inimă păcătoasă, este tot un act de creaţie. Hristos este aşezat înaintea noastră ca creator pentru a putea cunoaşte puterea Lui de a răscumpăra. Modul în care Hristos este aşezat înaintea noastră este prin cuvântul puterii Sale.

Sabatul este ziua care ne cheamă să comemorăm lucrările minunate ale lui Dumnezeu. Ȋn această zi, noi trebiue să medităm în mod special la lucrarea mâinilor Sale, mai mult decât în oricare altă zi. Și la fel cum medităm la lucrarea mânilor Sale, şi asupra puterii minunate care este manifestată în univers, de asemenea să medităm la puterea Sa de a ne mântui din păcat, pentru că este aceeaşi putere pretutindeni. De aceea copiii ar trebui să fie învăţaţi, din primii lor ani, să privească creaţia ca puterea lui Dumnezeu. Dacă se va proceda astfel, principiile vor fi zidite în minţile lor și nicio sofisticărie a necredinţei nu le va putea schimba.

În capitolul 11 din Evrei, Pavel aduce în vizor puterea credinţei de a lucra neprihănire. Însă voi veţi observa că gândul de început este: „Prin credință înțelegem că lumea a fost creată prin Cuvântul lui Dumnezeu (…).” (Evrei 11:3). Apoi, conducând minţile tinerilor spre puterea lui Dumnezeu folosită în crearea universului, ei vor înţelege aceasta prin credinţă, şi minţile lor vor pricepe că Acela care a făcut tot ceea ce ei văd, este Unul care îi răsplăteşte pe cei care Îl caută cu sârguinţă.

Cât de clar este motivul pentru care Satana şi-a concentrat toate forţele împotriva poruncii a patra: pentru că este cea care, mai presus de toate celelalte, aduce la vedere puterea Domnului nostru Isus Hristos. Satana este antihristul, şi el nu face nimic în această lume care să nu fie direcţionat împotriva lui Hristos. Din acest motiv a acoperit porunca a patra, ca să poată întoarce minţile oamenilor de la Dumnezeu, de la Hristos drept creator, pentru că în măsura în care oamenii pierd din vedere puterea creatoare care este în Hristos, ei vor pierde din vedere puterea Lui de a răscumpăra. Aşa că predicaţi Sabatul din ce în ce mai mult, cu toate acestea, asiguraţi-vă că Îl veţi predica pe Hristos, şi pe El răstignit, ca mântuitor din păcat.

„Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă, dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţești pe Domnul, slăvindu-L, și dacă-l vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale și nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul (…).” (Isaia 58:13-14). Atunci, păzirea sabatului în mod desăvârşit, aşa cum Dumnezeu vrea să fie păzit, este pentru a ne desfăta în Domnul. Dar aceasta nu se realizează fără a cunoaşte pe Hristos, şi fără a-L face bucuria noastră.

Moştenirea sfinţilor

Vom analiza acum moştenirea sfinţilor şi vom vedea dacă nu putem și în aceasta să Îl predicăm pe Hristos şi pe El răstignit. A fost o moştenire făgăduită lui Avraam şi seminţei lui. Aceasta a fost făgăduită lui şi seminţei sale, ca ei să poată fi moştenitori ai lumii. Acea sămânţă este Hristos şi toţi cei care sunt în Hristos. Arvuna, garanţia acelei moşteniri, este Duhul lui Dumnezeu. „În El și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului – Evanghelia mântuirii voastre – și ați crezut în El, ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este arvuna moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.” (Efeseni 1:13-14).

Duhul lui Dumnezeu este plata în avans a moştenirii noastre, şi atunci Pavel se roagă: „Și să vă lumineze ochii inimii ca să înțelegeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția moștenirii Lui glorioase în sfinți și care este față de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea marii Lui puteri  pe care a desfășurat-o în Hristos, când L-a înviat din morți.” (Efeseni 1:18-20).

Întreaga evanghelie se referă la moştenirea sfinţilor. Acea moştenire este obţinută, nu prin lege, ci prin credinţa în Isus Hristos. Dacă suntem ai lui Hristos, atunci suntem şi moştenitori ai făgăduinţei. Ce rămâne în predicarea moştenirii sfinţilor, dacă nu predicăm cu ea pe Hristos ca fiind Acela prin care se obţine moştenirea? El este Cel în care „am fost făcuţi şi moştenitori”. (Efeseni 1:11). Făgăduinţa făcută lui Avraam a fost că în el toate naţiunile pământului vor fi binecuvântate. În această făgăduinţă făcută lui Avraam, Pavel spune că Dumnezeu i-a predicat evanghelia. (Vezi Galateni 3:8[2]).

Putem predica pe Hristos în înviere[3]? Învierea merge împreună cu făgăduinţa moştenirii. Când Dumnezeu i-a dat făgăduinţa lui Avraam, el nu s-a clătinat deloc cu privire la ea, ci a fost pe deplin convins că ceea ce Dumnezeu a făgăduit, era capabil să şi realizeze. El a avut credinţa că Dumnezeu îi va învia pe cei morţi, şi această credinţă a fost arătată desăvârşită atunci când el l-a oferit pe Isaac pe altar. Credinţa sa în făgăduinţă, s-a bazat pe credinţa în Hristos ca fiind învierea şi viaţa. Ȋn Hristos este legea şi Sabatul. În El este moştenirea. Hristos răstignit şi înviat este mijlocul prin care putem obţine acel cămin slăvit.

Nemurirea sufletului

Poate fi predicat Hristos când discutăm despre nemurirea sufletului? Da, pentru că nu înseamnă nimc altceva decât viaţă prin Hristos. Prin Hristos avem viaţă, şi nu este altă cale prin care putem avea aceasta. Putem dovedi din Biblie în mod convingător că nu există conştienţă în mormânt, şi că omul este muritor, şi totuşi să nu atingem adevăratul principiu al problematicii nemuririi sufletului.

Unii spun că atunci când oamenii pricep că omul este muritor, ei sunt în siguranţă faţă de spiritism. Aşa este? Nu, pentru că mulţi oameni au recunoscut aceasta şi tot au intrat în spiritism. De ce? Pentru că nu au avut pe Hristos în doctrina lor. Cel care are pe Fiul, are viaţa, şi cel care nu are pe Fiul, nu are viaţa. Cel care crede în Fiul are viaţa, şi cel care nu crede în El nu are viaţa. Hristos a adus viaţă pentru om, şi putem avea acea viaţă crezând cuvântul Lui. În afara lui Hristos nu este viaţă, şi în afara Lui nu putem avea viaţă.

Ȋn Ezechiel 13:22 citim: „Pentru că întristaţi prin minciuni inima celui neprihănit, când Eu Însumi nu l-am întristat, și pentru că întăriţi mâinile celui rău ca să-l împiedicaţi să se lase de calea lui cea rea, făgăduindu-i viaţa (…).” Motivul pentru care oamenii sunt prinşi în nelegiuirile lor, şi motivul pentru care ei merg la pierzare, este pentru că li s-a promis viaţă, acolo unde nu este viaţă cât timp rămân în starea lor nelegiuită. Ȋntunericul va acoperi pământul, şi negura va acoperi pe copiii oamenilor, va fi ca înaintea potopului, când toată imaginaţia inimilor oamenilor era îndreptată continuu spre rău. Aceasta este pentru că ei au crezut că vor avea viaţa fără Hristos.

Hristos trebuie să fie prezentat ca singurul mijloc de viaţă, şi că acea viaţă vine prin credinţă, care este singurul mijloc al neprihănirii, pentru ca oamenii să poată recunoaşte că „după cum printr-o singură abatere a venit osânda peste toți oamenii, tot așa printr-un singur act de dreptate a venit pentru toți oamenii îndreptățirea care duce la viață”. (Romani 5:18). Acea viaţă este viaţa lui Hristos. Cei care sunt îndreptăţiţi vor fi mântuiţi, iar cei care nu sunt îndreptăţiţi vor fi pierduţi, şi singura cale prin care putem fi îndreptăţiţi este viaţa lui Hristos.

De aceea, noi predicăm îndreptăţirea prin Hristos – viaţa în El, şi moartea în afara Lui. Atunci, cel care nu are pe Fiul nu are viaţă şi nu va vedea viaţa, şi tot ce rămâne pentru el este moartea veşnică, pedeapsa celui păcătos. De aceea, este imposibil pentru noi să prezentăm problema nemuririi sufletului pe altă cale decât prin Hristos. Dacă o facem, aceasta nu va fi însoţită de putere, pentru că numai predicarea crucii este puterea lui Dumnezeu.

Spiritismul

Să luăm acum în considerare spiritismul. Este adevărat că un om poate crede că oamenii sunt muritori şi că ei nu merg în ceruri când mor, dar dacă el nu cunoaşte puterea acestuia, nu este în siguranță faţă de spiritism. Dacă el nu cunoaşte puterea vieţii lui Hristos, nimic nu îl va salva de la ispitele acestei amăgiri teribile. Dar dacă el cunoaşte slăbiciunea omului, că el nu are viaţă în el însuşi, ci că viaţa este în Hristos şi că credinţa face acea viaţă să fie a lui, atunci el are o protecţie.

Aţi cunoscut vreodată un om care a crezut ce zice Scriptura – „cei morţi nu știu nimic” (Eclesiastul 9:5) – dar a intrat în spiritism? Presupun că aţi cunoscut; şi eu am cunoscut. Dacă oameni care au cunoscut şi au crezut Scriptura, intră în spiritism, nu există nicio putere în credința că morţii nu știu nimic, care să-i ferească de spiritism. Am cunoscut oameni care au crezut aceasta şi au predicat-o, dar au intrat în spiritism. I-am auzit predicând aceasta, ca mai apoi să-i aud pe aceiaşi oameni predicând cel mai blasfemitor spiritism. Dacă credința pozitivă că omul este muritor va ține departe oamenii de ispitele spiritismului, atunci de ce oamenii intră în el? Pentru că nu au cunoscut secretul vieții în Hristos.

Hristos a spus: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea și cine nu adună cu Mine risipește.” (Matei 12:30). Nu sunt jumătăţi de măsură. Fie este Hristos, fie este Satana. Ori e Hristos, ori antihristul. Tot ce nu este pentru Hristos, cum este? Ȋmpotriva lui Hristos. Ce înseamnă cuvântul „antihrist”? Ȋmpotriva lui Hristos. Atunci, cel care nu este pentru Hristos este antihrist, sau este acţionat de spiritul antihristului. „Dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui.” (Romani 8:9). Dacă el nu are Duhul lui Hristos, ce duh trebuie să aibă? Duhul lui antihrist. Sunt doar două forţe care se luptă în lume: puterea lui Hristos, şi puterea lui antihrist – Duhul lui Hristos, şi duhul lui antihrist.

„Voi erați morți în abaterile și în păcatele voastre, în care umblați odinioară după mersul lumii acesteia, după stăpânul puterii văzduhului, anume duhul care lucrează acum în fiii neascultării.” (Efeseni 2:1-2). Cine este domnul puterii văzduhului? Satana. Atunci duhul lui Satana este cel care stimulează fiii neascultării.

Faptul că cineva recunoaşte că omul este muritor, nu îl va salva de la spiritism. El trebuie să recunoască şi să cunoască faptul că Hristos este viaţa noastră, şi că fără El noi nu avem viaţă. Doar recunoaşterea, nu va face nimic bun; omul trebuie să cunoască aceasta din experienţa proprie. Hristos trebuie să trăiască în el, şi doar Hristos, şi atunci nu va fi acţionat de duhul lui Antihrist, pentru că Mântuitorul a spus că prinţul acestei lumi, nu are nimic în El.

Care este secretul spiritismului? Separarea de Hristos; şi fiecare om care nu-L primeşte pe Hristos, chiar dacă mărturiseşte a crede sabatul, venirea Domnului, că omul este muritor – nu contează că el crede toate acestea. Dacă nu Ȋl primeşte pe Hristos în propria lui inimă, mai repede sau mai târziu, acel om va fi prins în această mare înşelăciune a lui Satana.

Celor care nu primesc dragostea adevărului, Dumnezeu le trimite o mare amăgire, ca ei să creadă o minciună, ca să fie condamnaţi toţi cei care nu cred adevărul, ci găsesc plăcere în nelegiuire. Este posibil ca eu să recunosc toate aspectele adevărului prezent care sunt cuprinse în solia îngerului al treilea, dar atâta timp cât am nelegiuire în inima mea, am seminţele spiritismului în ea. Orice nelegiuire este lucrarea lui antihrist. Având nelegiuire, am acel lucru prin care Satana poate lucra amăgirea în mine. Este „înşelătoria nedreptății” (2 Tesalonicei 2:10, Fidela). Nu este înșelătoria ignoranței, ci înșelătoria nedreptății.

Unica sursă de siguranţă constă într-o credinţă în Hristos ca viaţă a mea, şi în îndreptăţirea prin credinţă. Trebuie ca Isus Hristos, şi El răstignit, să fie neprihănirea noastră, viaţa noastră, bucuria noastră, tot ceea ce trebuie să ne dorim; da, mai mult decât se poate dori, sau chiar gândi, Singurul care ne poate păzi de antihrist.

„Preaiubiților, să nu credeți fiecare duh, ci puneți la încercare duhurile, dacă sunt din Dumnezeu, fiindcă mulți profeți falși au ieșit în lume. Prin aceasta să cunoașteți Duhul lui Dumnezeu. Fiecare duh, care mărturisește că Isus Cristos a venit în carne, este din Dumnezeu (…).” (1 Ioan 4:1-2, Fidela).

Ce înseamnă a mărturisi că Isus Hristos a venit în carne? A spune astfel? Nu, ci a crede acest lucru pentru tot ce este de valoare în el. Ce înseamnă asta? Dumnezeu S-a manifestat în carne, El era în Hristos, împăcând lumea cu Sine. Dumnezeu L-a trimis pe Singurul Lui Fiu, în asemănarea cărnii păcătoase, și pentru păcat, ca El să poată condamna păcatul în carne. „Căci nu avem un Mare-Preot care să nu simtă cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost ispitit ca noi în toate privințele, dar  a rămas fără păcat.” (Evrei 4:15).

Fraţilor, a cunoaşte că Hristos a venit în carne, înseamnă a-L lua pe Hristos aşa cum a venit în carne şi pentru tot ce a venit să facă în carne. El a venit în carne pentru ca neprihănirea legii să poată fi împlinită în noi, ca noi să putem avea neprihănirea Sa şi viaţa Sa veşnică. Orice duh care Ȋl tăgăduieşte pe Hristos ca unicul mijloc de viaţă şi neprihănire, este duhul lui antihrist.

Acum, uitaţi-vă la purtarea voastră și vedeți unde vă aflați. Este spiritul lui Hristos care lucrează în noi, atunci când spunem că vom birui dacă Hristos ne va da un pic de ajutor? Când spunem asta, noi vrem să avem cerul prin eforturile noastre, cel puțin într-o măsură; Îl respingem pe Hristos și negăm că El a venit în carne. Acest duh este duhul lui antihrist care lucrează în noi.

Ȋn papalitate, recunoaștem o formă a lui antihrist. Secretul obținerii vieţii, așa cum învață papalitatea, nu este Hristos și viața Lui, ci penitența, mănăstirea și fecioara Maria. Astfel, duhul care îl conduce pe un om la mănăstire, îl face să se autoflageleze şi să facă penitenţe, este pur și simplu rezultatul logic al gândirii că noi trebuie să facem ceva pentru a ne scăpa de păcat. Este duhul care învață că nu putem să-i încredințăm totul lui Hristos, şi nu Ȋl putem lăsa să ne lucreze propria neprihănire pentru noi. Așadar, tot ceea ce nu este total supus lui Hristos, este stimulat de duhul lui antihrist.

„Și fiecare duh, care nu mărturisește că Isus Cristos a venit în carne, nu este din Dumnezeu și acesta este acel duh al anticristului, despre care ați auzit că are să vină; și acum este deja în lume. Voi sunteți din Dumnezeu, copilașilor, și le-ați învins, pentru că cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.” (1 Ioan 4:3-4). Noi biruim antihristul doar avându-L pe Hristos în noi. Hristos este primul și ultimul în fiecare clipă; Hristos în lege și legea în Hristos; Hristos în Sabat, ca Domn al Sabatului, pentru că El l-a făcut și pentru că Sabatul arată, pur și simplu, puterea cuvântului lui Hristos, prin care cerurile au fost făcute și prin care sunt susținute.

Puterea cuvântului lui Hristos lucrează, de asemenea, neprihănire în noi. Propovăduirea crucii lui Hristos prezintă viața și veşnicia pentru oameni. Predicarea crucii lui Hristos este cea care avertizează oamenii despre distrugere. Aceasta ne eliberează de capcanele lumii și ne dă accesul în har, unde stăm și ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Predicarea acelei cruci a lui Hristos ne face cunoscut tot ce vrea Hristos să știm. Aceasta pune înaintea noastră, slava moștenirii sfinților și ne avertizează de pericolele din ultimele zile.

În timp ce suntem loiali față de solia îngerului al treilea și față de toate doctrinele care ne fac deosebiţi față de lume, să fim hotărâţi să nu știm altceva decât pe Isus Hristos și pe El răstignit. Aceasta este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire. Este evanghelia veșnică, care va pregăti oamenii pentru judecata care are loc acum. Și oh, dacă primul înger a spus: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui” ( Apocalipsa 14:7), cu cât mai mult ar trebui să ducem acum această solie - evanghelia veșnică - când această judecată nu numai că stă să vină, ci este aproape încheiată.

Mulțumesc lui Dumnezeu că El ne dezvăluie adevărurile cuvântului Său şi că ne-a arătat că solia îngerului al treilea este în întregime evanghelia lui Isus Hristos, Domnul nostru. De ce să știm mai multe despre cuvântul lui Dumnezeu? Pentru că Dumnezeu ni-L descoperă nouă pe Hristos, și în noi. Tot ce știm despre puterea lui Hristos, știm din cuvânt, și prin acesta suntem curățiți de păcat. Credința noastră apucă pe Hristos și El devine o realitate în inimile şi în viețile noastre.

Când avem credință tare că Hristos rămâne în noi, putem merge să lucrăm pentru alții cu putere și să ne alăturăm vocilor celor trei îngeri din cer, iar apoi solia va înainta printr-o mare strigare. Motivul pentru care aceasta nu a fost vestită cu glas tare, este pentru că nu am înțeles-o în plinătatea ei. În trecut, mulți dintre noi nu au avut acel miez al soliei, care este tot Hristos.

Când Ȋl avem pe Hristos, avem totul și cunoaștem puterea care există în El. Atunci ne supunem Lui și puterea va rămâne cu noi, și cuvântul pe care-l propovăduim va merge cu putere, și marea strigare a soliei îngerului al treilea va fi aici. Mă bucur în seara asta în credința că marea strigare începe acum.

Marea împlinire va fi în curând aici, când va veni Hristos. Atunci Ȋl vom vedea pe Cel pe care L-am iubit fără să-L vedem, şi de care, deși acum nu-L vedem, totuși crezând, ne bucurăm cu bucurie negrăită și plină de slavă. În acea zi plină de bucurie, vom fi ca El, căci Îl vom vedea așa cum este.

Să dea Dumnezeu ca acea zi să vină curând. Să dea Dumnezeu ca fiecare din această sală să-şi predea inimile Lui și să poată spune: „Iată-mă Doamne, ia-mă; eu sunt al tău şi Tu eşti al meu; folosește-mă, Doamne, după voia Ta, ca să faci cunoscută neamurilor, prin mine, bogăția nepătrunsă a lui Hristos.”

General Conference Daily Bulletin, 25 martie 1891

Note de subsol

[1] Din nefericire, în ciuda multor îmbunătățiri aduse de EDCR textului lui Cornilescu, modificarea făcută aici ține mai mult de interpretare lingvistică, decât de fidelitate față de un adevăr biblic – credința lui Isus (n.ed.).

[2] „Și scriptura, prevăzând că Dumnezeu îi va declara drepți prin credință pe păgâni, i-a predicat mai înainte lui Avraam evanghelia, spunând: În tine toate națiunile vor fi binecuvântate.” – Fidela (n.ed.).

[3] Pentru un studiu aprofundat al subiectului vezi E. J. Waggoner, Legământul cel veșnic, capitolul 5, „Încheierea unui legământ”. Cartea poate fi citită online pe www.zguduireaadventismului.ro sau în aplicația 1888 Minneapolis, disponibilă pentru iOS și Android (n.ed.).